Conform HotNews: Intervențiile românești au diminuat debitul brațului Chilia

Activitatea hidrotehnică desfășurată pe Dunăre, începând cu secolul al XIX-lea, a condus la o redistribuire semnificativă a apelor pe cele trei brațe principale ale Deltei, rezultând o scădere a debitului pe brațul Chilia de la aproximativ 60% la nivelul actual de 40%, susține Adrian Stănică, directorul general al Institutului GeoEcoMar. Aceste modificări se înscriu într-un context istoric complex, fiind anterioare oricăror discuții recente despre lucrările ucrainene pe canalul Bâstroe.

Discuțiile recente, amplificate de contextul scăderii nivelului Dunării, au generat speculații privind posibilitatea ca Ucraina să afecteze fluxul apei prin lucrările efectuate pe canalele Bâstroe și Chilia. Aceste speculații apar în contextul în care, în februarie 2023, ministrul Transporturilor de atunci, Sorin Grindeanu, a semnalat posibile lucrări de dragare pe Bâstroe, cu potențiale impacturi asupra Deltei. Ulterior, s-a clarificat că lucrările efectuate de partea ucraineană au vizat doar întreținerea canalului la intersecția cu Chilia și Marea Neagră, fără a afecta semnificativ regimul hidrologic al Dunării.

Cu toate acestea, în rândul publicului larg persistă temeri legate de o posibilă deturnare a transportului naval pe canalul ucrainean Bâstroe, precum și de scurgerea apei din Dunăre pe acest canal în condițiile debitelor scăzute. Pentru a oferi o perspectivă avizată asupra acestor probleme, HotNews.ro a consultat pe Adrian Stănică, expert cu o vastă experiență în studierea fluviului Dunărea și a Deltei.

Modificarea distribuției debitelor de-a lungul timpului

Adrian Stănică explică faptul că scenariul actual privind distribuția apelor pe brațele Dunării este rezultatul unor intervenții hidrotehnice majore derulate pe parcursul a peste 150 de ani. La sfârșitul Războiului Crimeei, în 1856, brațul Chilia prelua peste două treimi din debitul total al Dunării, în timp ce brațul Tulcea, care ulterior se ramifică în Sulina și Sfântu Gheorghe, beneficia de restul. Aceasta era distribuția naturală a apelor și a aluviunilor.

Prima intervenție semnificativă a fost proiectată de Comisia Europeană a Dunării, condusă de inginerul Sir Charles Hartley. Prin rectificarea meandrelor pentru a facilita navigația pe brațul Sulina, panta hidraulică a crescut, determinând preluarea unui volum mai mare de apă pe acest braț, în detrimentul brațului Chilia. Ulterior, pe parcursul secolului al XX-lea, au fost realizate alte intervenții importante, cum ar fi instalarea unui dig la Ceatal Izmail, care a crescut debitul spre brațul Tulcea, și rectificarea meandrelor pe brațul Sfântu Gheorghe în anii 1980, sporind debitele și pe acest braț.

Aceste acțiuni conjugate au dus la o modificare continuă a echilibrului hidrologic, astfel încât, în aproximativ 150 de ani, procentul din debitul total al Dunării care ajunge pe brațul Chilia a scăzut de la circa 60% la aproximativ 40%. Restul apelor au fost redistribuite pe brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, o mică parte ajungând și în complexul lagunar Razelm-Sinoie.

Speculații „puerile” privind impactul lucrărilor ucrainene

În ciuda diminuării procentuale a debitului, brațul Chilia rămâne cel mai activ braț al Dunării, preluând acum aproximativ 40% din total. Adrian Stănică respinge speculațiile conform cărora lucrările de dragare efectuate de Ucraina pe canalul Bâstroe ar putea avea un impact semnificativ asupra Deltei sau ar putea cauza „furtul” de apă. El cataloghează aceste teorii drept „puerile și contrare legilor fizicii”, subliniind forța masivă a fluviului.

Directorul GeoEcoMar menționează că, deși canalul Bâstroe are o lungime de puțin peste 10 kilometri, impactul său potențial ar fi local, afectând redistribuirea debitelor între brațul Bâstroe, Stambulul Vechi și alte brațe secundare. Dragajele pe brațul Chilia, în sine, nu ar avea un impact semnificativ la nivelul Deltei. Stănică atrage atenția asupra faptului că dragajul, odată realizat, necesită repetări frecvente din cauza dinamicii sedimentelor.

Problematica legată de bifurcația Bala și de „furtul” de apă din cauza stâncii Pârjoaia fusese studiată de decenii, încă dinaintea construcției centralei nucleare, din motive legate de navigație. Există numeroase planuri de intervenție care au rămas, însă, neimplementate. Ultimul paragraf se referă la faptul că multe soluții au fost identificate, dar nu au fost aplicate, ceea ce complică situația actuală.

Sursa: HotNews