Conform Mediafax: Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a dispus trimiterea în judecată a unei familii din Călărași – soț, soție și fiul lor – pentru sechestrare de persoană și lipsire de libertate. Faptele, conform anchetatorilor, au avut loc în seara de 15 noiembrie 2023, când cei trei ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat, unde se afla o adolescentă, și ar fi luat-o cu forța.

Sechestrare și intenția unui „stabor”

Potrivit procurorilor, familia inculpată ar fi acționat după ce a aflat că adolescenta se afla în localitate, la locuința noului său partener, după ce plecase de la fostul concubin. Cei trei ar fi mers să o ridice, cu scopul de a o duce înapoi la familia fostului concubin. Anchetatorii subliniază că intenția lor era de a o supune pe fată judecății unui „stabor”, organism ce urma să ia decizii inclusiv cu privire la bunurile oferite în schimbul „căsătoriei”.

Încălcarea libertății de mișcare și decizie

Procurorii au stabilit că acțiunea celor trei a fost coordonată și că, prin utilizarea forței, au împiedicat-o pe adolescentă să își exercite libertatea de mișcare și să decidă unde dorește să locuiască. „O persoană are dreptul de a alege cu cine să locuiască, iar alte persoane nu pot nesocoti voința acesteia, pentru simplul fapt al respectării unor cutume”, au transmis reprezentanții Parchetului.

Motivul invocat de inculpați, respectiv dorința de a o returna pe adolescentă familiei fostului concubin, nu înlătură, conform anchetatorilor, caracterul penal al faptei. Adolescența ar fi rămas la domiciliul familiei inculpate aproximativ 30 de minute, timp în care polițiștii au ajuns la fața locului.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Lehliu-Gară, unde instanța va analiza acuzațiile aduse celor trei persoane.

Sursa: Mediafax