Conform Descopera: Oxitocina, molecula asociată în mod obișnuit cu sentimentele de dragoste, încredere și atașament, ar putea juca un rol neașteptat în modul în care creierul procesează frica și învață că pericolul a trecut. Cercetători din Japonia au descoperit dovezi care sugerează că anumiți neuroni sensibili la acest „hormon al iubirii” sunt implicați atât în interacțiunile sociale, cât și în procesul de extincție a fricii, respectiv în învățarea că o situație anterior periculoasă este acum sigură.

Rolul neașteptat al oxitocinei în gestionarea fricii

Reputația oxitocinei ca fiind doar un mediator chimic al legăturilor sociale a fost de mult timp pusă sub semnul întrebării. Studiile anterioare au arătat că efectele sale pot varia semnificativ în funcție de context, starea emoțională a individului și modul în care este percepută o altă ființă – ca fiind sigură sau amenințătoare. Noile cercetări, realizate pe șoareci, au identificat un grup restrâns de neuroni, situați în talamusul paraventricular (PVT), o zonă a creierului implicată în reglarea stresului, a motivației și a comportamentului emoțional. Acești neuroni, care exprimă receptori pentru oxitocină, par să fie esențiali în modularea atât a comportamentului social, cât și a capacității de a depăși o frică învățată.

Pentru a explora aceste ipoteze, echipa de cercetători a utilizat șoareci masculi modificați genetic, cărora le-au putut suprima sau activa selectiv acești neuroni specifici. Atunci când neuronii au fost dezactivați, șoarecii au manifestat un interes diminuat față de interacțiunea cu animale necunoscute. Această reducere a angajamentului social nu a fost atribuită unei scăderi a mobilității generale sau unei creșteri a anxietății. Interesant este că activarea aceluiași grup de neuroni nu a dus la o creștere a sociabilității la șoareci, sugerând că acești neuroni sunt necesari pentru un comportament social normal, dar activarea lor singură nu este suficientă pentru a stimula un interes social sporit.

Memoria fricii și procesul de adaptare

În paralel cu studiul comportamentului social, cercetătorii au investigat și rolul acestor neuroni în procesul de extincție a fricii. Șoarecii au fost inițial expuși unui mediu asociat cu un șoc electric ușor, pentru a învăța să asocieze locul cu pericolul. Ulterior, aceștia au fost readuși în același mediu, însă fără a mai primi stimulul dureros. S-a observat că suprimarea neuronilor sensibili la oxitocină nu a afectat formarea memoriei inițiale a fricii. Cu toate acestea, șoarecii au continuat să manifeste comportamente de imobilizare (împietrire), semn clasic de frică, chiar și în mediul acum sigur. Aceasta a indicat o dificultate în procesul de învățare a faptului că pericolul nu mai există.

Pe de altă parte, activarea neuronilor în timpul fazei de recondiționare a amintirii a contribuit la reducerea comportamentului de imobilizare imediat după activare. Totuși, acest efect nu a fost durabil, dispărând în zilele sau săptămânile următoare. Aceste descoperiri preliminare ar putea oferi indicii importante cu privire la cauzele perturbărilor comportamentale observate în afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate. Dacă cercetările viitoare vor confirma existența unui mecanism similar la oameni, acestea ar putea facilita o mai bună înțelegere a acestor condiții medicale. În prezent, datele sugerează că influența oxitocinei este fin reglată de locația exactă și momentul de acțiune în cadrul creierului. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă științifică Brain.

Sursa: Descopera