Un oficial militar german a declarat că Rusia are în orice moment capacitatea de a efectua un atac „limitat regional” asupra teritoriu NATO, însă decizia de a lua astfel de măsuri depinde de reacția aliaților occidentali.
Potrivit generalului Alexander Sollfrank, Rusia ar putea lansa chiar mâine un atac de mici dimensiuni asupra teritoriului NATO, explicit spunând că „Mic, rapid, limitat regional, nimic de mare amploare – Rusia este prea ancorată în Ucraina pentru asta”.
El a subliniat că, deși nu s-a înregistrat o intenție de a declanșa un război larg împotriva NATO, puterea Moscovei rămâne semnificativă. Chiar și după eșecurile din Ucraina, forțele aeriene ruse și arsenalul nuclear sunt încă în stare de funcționare, iar Flotele Rusiei, în special cele din Marea Neagră, nu au fost în mare parte afectate.
De asemenea, generalul german a menționat că Rusia intenționează să își crească efectivele militare la 1,5 milioane de soldați și dispune de suficiente tancuri pentru a susține un atac limitat în viitorul apropiat, deși nu există semne clare că un astfel de plan este în curs de implementare în prezent.
Alegerea Moscovei de a ataca sau nu NATO va depinde de mai mulți factori, printre care puterea militară rusă, istoricul și conducerea sa.
„Acești trei factori mă conduc la concluzia că un atac rus este în domeniul posibilului. Dacă se va întâmpla sau nu, depinde în mare măsură de comportamentul noastră”, a adăugat oficialul, făcând referire la strategia de descurajare a NATO.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează