Uniunea Europeană accelerează investițiile în apărare, oferind României o oportunitate majoră, dar care vine cu cerințe clare: strategie, viteză și disciplină instituțională. Prin Fondul European de Apărare, 1,07 miliarde de euro sunt direcționați către 57 de proiecte, cu accent pe domenii precum drone, inteligența artificială și integrarea industrială. Pentru România, momentul este crucial, dar succesul depinde de capacitatea de a acționa rapid și eficient.

Oportunitatea este reală, cu peste 600 de entități implicate la nivel european și un accent puternic pe IMM-uri. Poziția geografică a României și experiența NATO oferă avantaje, dar este esențială o abordare strategică pentru a nu rata acest val de finanțare.

Transparența, cheia accesării fondurilor

Accesul la fondurile europene depinde nu doar de capacitatea tehnică, ci și de încredere, care, la rândul ei, este legată de transparență. O mai mare transparență atrage parteneri, în timp ce opacitatea blochează colaborările și alungă investițiile. Secretizarea excesivă, tentantă în domeniul apărării, este o eroare majoră. Proiectele europene cer colaborare largă: universități, start-up-uri, companii mari. Fără un cadru clar și public, România riscă să rămână în afara jocului. Modelul european arată că este nevoie de deschidere controlată și reguli clare.

România duce lipsă de execuție, nu de idei. Sunt necesare: unități dedicate pentru scriere de proiecte, echipe mixte, mecanisme rapide de decizie, leadership stabil. Fondurile EDF nu se câștigă cu structuri administrative lente, ci cu echipe agile. Instituțiile fragmentate, în care fiecare actor acționează separat, conduc la proiecte puține, influență redusă și întârzieri.

Viteza și Ecosistemul, factori strategici

Calendarul european nu așteaptă. Apelurile competitive vin rapid, consorțiile se formează la fel. Reacția tardivă conduce la roluri minore. România trebuie să treacă de la reacție la inițiativă și să construiască un ecosistem care să se intersecteze cu cel european. Firmele capabile să licații competitive, rețelele de parteneriat cu statele UE, legăturile industriei cu cercetarea și accesul pentru start-up-uri sunt vitale. Statul joacă rol de orchestrator, nu de blocaj.

Noua formulă de organizare a ROMARM oferă un punct bun de plecare. Consolidarea, orientarea către proiecte europene și deschiderea către parteneriate sunt pași corecți. ROMARM poate deveni integrator național de proiecte EDF, platformă pentru consorții internaționale și vector de modernizare industrială, dar există riscul interferenței politice. Lipsa de continuitate și intervențiile politice au afectat capacitatea reală de acțiune. Industria de apărare funcționează cu strategie pe termen lung. Fără stabilitate, ROMARM rămâne un actor marginal.

Priorități clare și coordonare

România are documente strategice, dar nu are implementare coerentă. Lista priorităților de înzestrare se schimbă des, uneori fără logică. Sunt necesare: priorități clare pe tehnologii critice, alocare de resurse corelată cu aceste priorități și coordonare între Ministerul Apărării și Ministerul Economiei.

Armata Română are nevoie de modernizare accelerată. Participarea activă în EDF înseamnă acces la tehnologie de ultimă generație, costuri reduse prin cooperare și interoperabilitate cu aliații. România trebuie să devină partener, nu client.

În perioada 2021-2025, România a participat la proiecte EDF, dar cu o poziție secundară. Participă în consorții, dar nu coordonează, concentrându-se pe domenii precum drone și comunicații securizate. România are capacitate tehnică, dar nu influență. Unul dintre factorii care explică această poziție este structura actorilor implicați. Participarea vine în principal din partea institutelor de cercetare, a unor agenții publice și a unui număr limitat de companii private. Lipsesc actorii industriali mari, capabili să conducă consorții europene.

În 2024, Comisia Europeană a alocat aproximativ 1 miliard de euro pentru noi proiecte de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării, o sumă similară fiind planificată și pentru 2025.