O descoperire fascinantă în Maroc a schimbat percepția oamenilor de știință asupra habitatelor antice ale microbilor, sugerând că aceștia ar fi putut prospera în adâncurile întunecate ale oceanelor, nu doar în apele puțin adânci, luminate de soare. Formațiunile stâncoase neobișnuite, cu o textură asemănătoare pielii de elefant, au condus la această reconsiderare majoră. Cercetările recente arată că ecosistemele microbiene înfloritoare puteau exista cu mult mai devreme decât se credea anterior, ridicând întrebări despre modul în care am interpretat fosilele similare din trecut.

O piele de elefant stâncoasă și enigmatică

În anul 2016, geologul Rowan Martindale explora un deal din Maroc când un detaliu neobișnuit i-a atras atenția. O placă de rocă sedimentară prezenta o textură ridată, amintind izbitor de pielea unui elefant. “M-am uitat la riduri și m-am gândit: «Acestea nu ar trebui să se afle în roci de acest fel. Ce naiba se întâmplă?»”, a relatat Martindale, profesor asociat la Școala Jackson de Geostiințe a Universității din Texas, Austin.

Modelul specific era similar cu covorașele microbiene fosilizate. Aceste structuri se formează atunci când comunități de microbi cresc pe sedimente, lăsând în urmă modele distinctive. În cazul de față, texturile păreau să păstreze un strat dens de viață microbiană, existent cu peste 180 de milioane de ani în urmă, în timpul Jurasicului timpuriu. Martindale a recunoscut modelul imediat, având experiență în studiul unor texturi similare în timpul studiilor postuniversitare.

Adâncurile oceanului, un habitat neprevăzut

Problema majoră a fost contextul. Stratul de rocă unde s-au format ridurile provenea din adâncurile oceanului, la aproape 200 de metri sub suprafață. Oamenii de știință credeau până acum că astfel de structuri microbiene se formau doar în medii de mică adâncime, unde microbii puteau utiliza lumina soarelui pentru energie.

În apele mai adânci, modelele similare erau adesea explicate prin alunecări de teren subacvatice. Martindale și colegii ei propun acum o nouă interpretare. Ei sugerează că alunecările de teren au adus nutrienți pe fundul mării, permițând microbilor să prospere și să formeze aceste structuri. Microorganismele nu s-au bazat pe lumina solară, ci pe substanțe chimice, un proces numit chemosinteză. Afluxul de nutrienți ar fi susținut aceste comunități microbiene.

Implicații majore pentru studiul fosilelor

Descoperirea ar putea avea implicații ample pentru studiul fosilelor microbiene. Dacă aceste comunități chemosintetice au fost mai răspândite decât se credea, fosilele lor ar putea fi mai frecvente. Martindale a subliniat importanța de a clarifica terminologia folosită pentru a descrie aceste caracteristici, facilitând distincția între structurile create de forțe fizice și cele generate de organisme vii.

Un articol despre această cercetare a fost publicat recent în revista științifică.