Rădoi, pe bancă la FCSB doar până în vară: Destinația, liderul din Slovenia?
FCSB începe o nouă eră, dar una cu durata limitată. După ratarea play-off-ului SuperLigii, Gigi Becali a decis să schimbe echipa tehnică, iar în locul lui Mihai Pintilii și Elias Charalambous va veni Mirel Rădoi. Totuși, fanii nu se pot bucura pe deplin, deoarece fostul selecționer va sta pe banca roș-albaștrilor doar până la finalul sezonului.
Becali a confirmat că Rădoi are deja o înțelegere cu o altă echipă, care i-a oferit un salariu consistent. Deși identitatea clubului nu a fost dezvăluită oficial, surse din cadrul iAMsport LIVE sugerează că este vorba despre NK Celje, liderul din campionatul Sloveniei.
Suma fabuloasă pentru Rădoi și staff-ul său
Decebal Rădulescu, prezent în studioul iAMsport LIVE, a menționat că informațiile pe care le deține indică spre un acord deja bătut în cuie între Rădoi și echipa slovenă. „Lucrurile ar fi bătute în cuie, în sensul că Mirel și-ar fi dat acordul ca din vară, așa cum a și povestit, să meargă acolo”, a declarat Rădulescu.
Informațiile prezentate de Decebal Rădulescu au fost confirmate și de Gigi Becali, care a anunțat că Rădoi va pleca din vară, dar și despre suma fabuloasă pe care antrenorul o va primi. Conform informațiilor, suma vehiculată este de 1,6 milioane de euro pe sezon pentru Mirel Rădoi și întregul său staff tehnic. O sumă care a stârnit uimirea și în platoul emisiunii, Florin Prunea spunând: ”Bă, dar ce bombă ai dat în dimineața asta”.
Celje, un adversar european de temut
NK Celje nu este un nume nou pe scena europeană, clubul având în palmares titluri de campioană a Sloveniei. În prezent, echipa se află pe primul loc în clasament, având șanse mari să câștige din nou titlul. Un astfel de succes ar garanta prezența echipei în preliminariile Champions League din sezonul viitor.
Performanțele din cupele europene din acest sezon au atras atenția. Celje este calificată în optimile Conference League, unde va întâlni AEK Atena.
Sursa: Iamsport.ro

Fii primul care comentează