Produsul Intern Brut s-a micșorat cu 0,2% în termeni reali în al treilea trimestru al anului, comparativ cu perioada anterioară, după o creștere de 1% în trimestrul doi față de primul, conform estimărilor publicate vineri de către Institutul Național de Statistică.
Comparativ cu același trimestru din anul 2024, PIB-ul a înregistrat o creștere de 1,6% pe serie brută și de 1,4% pe serie ajustată sezonier.
În perioada ianuarie-septembrie 2025, economia a crescut cu 0,8% față de aceeași perioadă din 2024, pe seria brută, și cu 1,4% pe cea ajustată sezonier.
„Ca urmare a ajustării seriei brute prin includerea estimării pentru trimestrul III 2025, seria ajustată sezonier a fost recalculată, iar indicii de volum au fost revizuiți față de versiunea provizorie anterioară a PIB pentru trimestrul II 2025, publicată anterior. În detaliu, rezultatele trimestrului I 2024 față de trimestrul anterior nu au fost modificate, dar rezultatele trimestrului II 2024 față de primul au fost actualizate de la 99,6% la 100,6%. Datele pentru trimestrul III 2024 față de trimestrul II au fost ajustate de la 100,4% la 100,6%, iar pentru trimestrul IV față de trimestrul III de la 100,6% la 100,5%. Pentru anul 2025, rezultate trimestriale au fost ajustate de la 100,0% la 100,1% pentru T4 2024 față de T3 2024 și de la 101,2% la 101,0% pentru T2 2025 față de T1 2025. Serie ajustate sezonier sunt recalculabile trimestrial, urmând practicile europene”, a explicat instituția de statistică.
Fondul Monetar Internațional estimează că economia României va crește cu 1% în 2025 și cu 1,4% în 2026, prognoze mai conservative față de cele din primăvara anului, care indicau creșteri de 1,6% și 2,8%. În plus, cele mai recente analize ale Băncii Mondiale pentru Europa și zona Central-Asiană indică o creștere de doar 0,4% în 2025 și de 1,3% în 2026 pentru economia românească.
La nivel local, ultimele estimări ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză sugerează o creștere a PIB-ului de 0,6% în acest an și de 1,2% în anul următor.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează