Asociația pentru Energie Eoliană, Asociația Industriei Fotovoltaice din România și Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România, reprezentând proiecte cu o capacitate totală instalată de peste 6,5 gigawați, avertizează asupra riscului unui blocaj în sectorul energetic. Aceasta cauzat de introducerea unei noi metodologii de racordare la rețea, fără o perioadă de tranziție și cu un cadru de reglementare încă nefinalizat.
Asociațiile susțin că, în forma actuală, sistemul, care ar urma să devină operațional de la 1 ianuarie 2026, va genera aceleași probleme pentru toate proiectele energetice de peste 5 megawați, indiferent de tehnologie. Acest fapt va afecta absorbția fondurilor europene, competitivitatea economiei și securitatea energetică a țării.
De asemenea, industria solicită Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) să amâne cu cel puțin trei ani implementarea licitațiilor, pentru ca mecanismele existente să poată funcționa și să reducă numeroasele proiecte nerealizabile, considerate un factor principal de blocare a rețelei.
Rețeaua de energie deja se confruntă cu dificultăți în conectarea noilor proiecte, din cauza obstacolelor legislative, birocratice și a lipsei de finanțare pentru infrastructura de transport și distribuție. Transiția bruscă de la racordarea în ordinea cronologică la sistemul de licitații, într-o piață în plină dezvoltare, ar putea afecta realizarea investițiilor și capacitatea României de a atinge obiectivele europene.
Principalul motiv invocat pentru introducerea noului sistem este volumul mare de avize tehnice de racordare care aglomerează rețeaua. În prezent, există 70 gigawați cu astfel de avize, dintre care 43 gigawați dispun de contracte de racordare valide, iar termenele pentru noile solicitări depășesc în mod semnificativ anul 2030.
Fără o perioadă în care mecanismele existente să își demonstreze eficiența, nu va fi posibil să se mai facă licitații pentru proiecte în următorii trei ani. Ca măsuri suplimentare, asociațiile propun responsabilizarea investitorilor, prin garanții financiare mai mari, plățile anticipate pentru racord și termene mai stricte pentru obținerea autorizațiilor.
Implementarea unui sistem rapid pentru sprijinirea energiei regenerabile este esențială pentru reducerea emisiilor, asigurarea securității energetice și creșterea competitivității, consideră reprezentanții industriei. Într-un context economic și geopolitic dificil, aceștia solicită adoptarea unor măsuri legislative concrete pentru a valorifica angajamentele investorilor și a accelera tranziția energetică.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează