Prințul Andrew al Marii Britanii, implicat în controverse legate de relația sa cu criminalul sexual Jeffrey Epstein, a anunțat vineri seară că renunță la titlul său regal. El a negat ferm orice acuzație adusă împotriva sa. Într-un comunicat, prințul a menționat că, după discuții cu regele Charles al III-lea și cu ceilalți membri ai familiei sale, a ajuns la concluzia că acuzațiile nefondate continuă să îi afecteze activitatea oficială și imaginea familiei regale. Prin urmare, a decis să pună pe primul loc responsabilitatea față de familie și țară, renunțând definitiv la titulul și onorurile asociate. Aceasta vine după ce, în urmă cu cinci ani, el s-a retras din viața publică din cauza scandalului Epstein.

Sursa articol

Sursa: G4Media