Peste 10.000 de candidaţi s-au înscris pentru concursul de admitere în programul de rezidenţiat, care va avea loc duminică în cinci centre universitare din țară, iar aproape 4.000 dintre aceştia vor susţine examenul la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davilă” din Bucureşti.
Reprezentanţii acestei universităţi au anunţat că, anul acesta, pentru admiterea în rezidenţiat, organizată de Ministerul Sănătăţii prin universitate, în centrul Expoziţional ROMEXPO din capitală, s-au înscris 3.881 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie.
Concursul va avea loc în centre universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara și va aduna la start peste 10.100 de candidaţi, iar scopul este ocuparea a aproximativ 5.075 de locuri și 295 de posturi.
La Bucureşti, la universitatea de medicină şi farmacie, cei mai mulţi candidaţi vor susţine examenul, reprezentând peste 37% din totalul înscrierilor naţionale – adică 2.678 pentru medicină, 809 pentru medicină dentară şi 394 pentru farmacie.
La nivel naţional, pentru cele 4.354 de locuri disponibile în domeniul medical s-au înscris 6.956 de candidaţi, pentru cele 464 de locuri de medicină dentară – 1.950 de concurenţi, iar pentru cele 261 de poziţii din farmacie – 1.241 de candidaţi.
Rectorul universităţii din Bucureşti, profesorul Viorel Jinga, a spus că rezidenţiatul reprezintă poarta principală către lumea specialiştilor în domeniul sănătăţii.
„Pentru toţi absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară, acest concurs nu este doar un test, ci și o etapă esenţială pentru a deveni parte din comunitatea profesioniştilor în sănătate. Înseamnă o pregătire intensă, o dedicaţie profundă faţă de ştiinţă şi faţă de oameni. Vă doresc mult succes şi sunt sigur că absolvenţii universităţii noastre vor obține rezultate excelente, continuând tradiţia de excelenţă a UniversităŃii de Medicină şi Farmacie «Carol Davilă».”
De asemenea, profesorul Răzvan Hainăroşie, coordonatorul acestui concurs în Bucureşti şi decan al Facultăţii de Medicină, a subliniat că organizarea evenimentului este un proces complex, care necesită atenţie și responsabilitate în toate etapele.
„Pregătirea acestui examn presupune o planificare minuţioasă şi o coordonare de excepţie a unei echipe speciale, dedicată școlii noastre, pentru a asigura cele mai bune condiţii candidaţilor. Toate eforturile au ca scop crearea unei structuri solide şi profesioniste, menită să ofere candidaţilor siguranţă, confort şi încredere în ziua examenului, un pas crucial pentru cariera lor. Le dorim tuturor mult succes.”
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează