Miss Mexic revine triumfătoare: Fatima Bosch a fost încoronată Miss Univers 2025 vineri, în Thailanda, după ce a fost subiecța criticilor din partea unui prezentator, stârnind indignare inclusiv din partea președintelui mexican, conform agenției AFP.
Peste 120 de participante din întreaga lume s-au reunit în Thailanda pentru a concura la renumitul concurs ‘Miss Univers’, un eveniment de referință în domeniul frumuseții internaționale.
În urma câștigătoarei din Mexic, un model, s-au clasat concurentele din Thailanda, Venezuela, Filipine și Coasta de Fildeș.
La începutul lunii noiembrie, în cadrul unei întâlniri filmate pregătitoare, prezentatorul Miss Univers, Nawat Itsaragrisil, directorul Miss Univers Thailanda, a numit-o pe Fatima Bosch ‘proastă’ din cauza că nu a postat un videoclip promoțional pe rețelele sociale despre Thailanda, țara gazdă a competiției. Incidentul a fost transmis în direct.
Fatima Bosch, în vârstă de 25 de ani, a părăsit furioasă sala, fiind urmată de câteva colege.
‘A ceea ce a făcut directorul vostru a fost lipsit de respect: m-a făcut proastă’, a declarat Fatima Bosch jurnaliștilor prezenți. ‘Lumea trebuie să fie martoră la acest lucru, pentru că suntem femei independente și acest spațiu ne permite să ne facem vocile auzite’, a subliniat ea.
Incidentul a generat o multitudine de reacții în Mexic, atât în presă, cât și pe rețelele sociale. Președinta Claudia Sheinbaum a afirmat că ‘aduce un omagiu’ acestei câștigătoare, având reacția ei ca un ‘exemplu de cum noi, ca femei, trebuie să ne exprimăm’ în fața agresiunilor.
Prezentatorul și-a exprimat ulterior regretul.

În Villahermosa, capitala statului Tabasco din sud-estul Mexicului, mii de oameni s-au adunat pe un stadion pentru a urmări ceremonie în direct. ‘Mexic! Mexic!’, a strigat mulțimea, izbucnind în aplauze când Fatima a fost încoronată, pe fondul artificiilor care iluminau cerul, conform presei mexicane.
În afară de cazul Fatimei Bosch, ediția din 2025 a concursului a avut parte de și alte controverse. Doi membri ai juriului au demisionat săptămâna aceasta.
Compozitorul francez Omar Harfouch a acuzat organizatorii de fraudă, afirmând că un ‘vot secret și nelegitim’ a avut loc fără implicarea juriului Miss Univers. Organizatorii au negat astfel de acuzații.
Fostul fotbalist Claude Makélélé a anunțat pe rețelele sociale că a părăsit juriul din ‘motive personale neprevăzute’.
În timpul defilării cu costume naționale, Miss Marea Britanie, Danielle Latimer, a avut o căzătură pe scenă.
Miss Jamaica, Gabrielle Henry, a căzut de pe scenă în timpul defilării în rochii de seară și a fost spitalizată, conform unui comunicat din partea președintelui organizației Miss Univers, Raul Rocha.
De asemenea, poliția locală investighează concurente pentru filmări ce ar fi arătat perne cu numele unui cazinou online, în hotelul lor, aceasta fiind o încălcare a legislației thailandeze referitoare la jocurile de noroc.
Următoarea ediție a concursului va avea loc în 2026 în Puerto Rico, o insulă din Caraibe și teritoriu american, conform anunțului făcut în cadrul ceremoniei. AGERPRES/(AS – redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Sursa: Agerpres

Fii primul care comentează