Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că clinica de stomatologie din Bucureşti unde o fetiţă de doi ani a decedat după administrarea anesteziei este momentan suspendată, în așteptarea raportului final al anchetei în curs. El a menţionat că, după ce va analiza concluziile autorităţilor, va lua o decizie administrativă, subliniind că nu se implică în ancheta în desfăşurare.
El a mai spus că, având în vedere că ancheta este gestionată de Procuratura Generală, nu va susţine o conferinţă de presă pentru a prezenta detalii, ci va transmite raportul Inspecţiei Sanitare de Stat către procurori, pentru finalizarea anchetei.
De asemenea, ministrul a subliniat că în clinica unde s-a realizat anestezia generală nu erau respectate standardele minime legale. El a explicat că în zona în care s-a administrat anestezia nu existau echipamentele şi dotările necesare pentru a efectua proceduri în condiţii de siguranţă.
„Vă spun cu certitudine că în acel spațiu unde a avut loc anestezia generală nu erau respectate normativele minimale prevăzute de lege. Nu existau echipamentele și dotările minime pentru a asigura siguranţa procedurii. Trebuie menţionat că această clinică are două sedii. La primul sediu, cel mai vechi, totul era în regulă, acolo funcționează de 11 ani fără incidente. Însă sediul nou, unde s-a întâmplat tragedia, nu respectă standardele minimale de siguranţă pentru funcţionare.”
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează