Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la o pensiune din Mahmudia, iar mai multe echipaje de pompieri sunt prezente la fața locului pentru a stinge focul. Pompierii au precizat că nu există persoane blocate în clădire, potrivit unei informări.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au anunțat că au fost chemați să intervină pentru stingerea incendiului, care a izbucnit la pensiune în satul Mahmudia.

„Apelantul a semnalat că din acoperișul pensiunii, unde se află și un restaurant la parter, ies fum și flacără. La fața locului s-au trimis trei autospeciale de stingere și o autoscară din cadrul detașamentului de pompieri Tulcea. Nu au fost raportate victime sau persoane blocate în clădire”, a declarat reprezentantul ISU Tulcea.

Sursa articol

Sursa: G4Media