Primul strat de asfalt turnat pe Centura Brănești: Proiectul avansează

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că primul strat de asfalt a fost turnat pe primul tronson al Centurii Brănești, parte a etapei a II-a a proiectului. Această arteră rutieră este menită să fluidizeze traficul în zona localității Brănești, facilitând totodată legătura între Autostrada A2 și Drumul Național DN3. Lucrările sunt realizate în parteneriat cu autoritățile locale și sunt finanțate din fonduri europene prin PNRR, dar și prin cofinanțare națională.

Stadiul lucrărilor și etapele în desfășurare

În urma unei vizite pe șantierul din județul Ilfov, oficialul a prezentat și o actualizare a stadiului lucrărilor. Printre acestea se numără finalizarea lucrărilor de decopertare, stabilizarea terenului de fundare cu lianți hidraulici, așternerea stratului de formă din balast și a stratului de fundație din balast stabilizat cu ciment. Se lucrează, de asemenea, la relocarea rețelelor de apă și canalizare, la instalarea iluminatului public și la relocarea rețelei de medie tensiune. Un alt aspect important îl constituie realizarea sensului giratoriu de la kilometrul 3+180.

În paralel, a fost executată protecția conductei Transgaz la kilometrul 2+187. Proiectul se desfășoară în zona de est a localității Brănești, pe o lungime de 3,287 km și prevede o viteză de proiectare de 50 km/h. „Mă bucur pentru că mai facem un pas pentru fluența traficului între A2 și DN3 care duce și la consolidarea potențialului arealului industrial din zona investiției Makita care, după ce a mutat cea mai mare parte a producției din Marea Britanie la noi, se pregătește acum sa reloce aici și producția din China”, declara Irinel Ionel Scrioșteanu în noiembrie 2025, la inaugurarea pasajului rutier peste calea ferată, parte a etapei I a proiectului.

Finanțare și termene de finalizare

Valoarea totală a contractului pentru Centura Brănești este de aproximativ 53 de milioane de lei, echivalentul a peste 10 milioane de euro. Din această sumă, 35,6 milioane de lei sunt asigurați din fonduri europene prin PNRR, 8,9 milioane de lei reprezintă cofinanțarea națională, iar 8,4 milioane de lei reprezintă TVA-ul. Autoritățile estimează că lucrările vor fi finalizate cel târziu la data de 31 august 2026.

Sursa: Buletin.de