Inteligența artificială pătrunde tot mai adânc în viața noastră, inclusiv în procesul dureros al doliului. Companii din Statele Unite ale Americii dezvoltă așa-numitele „roboți de durere”, versiuni digitale ale persoanelor decedate, create pe baza datelor digitale lăsate în urmă de acestea. Tehnologia promite alinare, dar ridică totodată semne de întrebare semnificative despre etica și potențialele efecte pe termen lung asupra sănătății mentale.

De la amintiri la interacțiuni digitale

Pentru fondatorul companiei „You, Only Virtual”, Harrison, crearea unei versiuni digitale a mamei sale, Melodi, diagnosticată cu cancer în fază terminală, a fost o experiență personală menită să ușureze doliul. Acum, el o contactează ocazional, considerând că tehnologia i-a fost de ajutor. Însă, când o astfel de tehnologie este transformată într-un produs comercial, apar dileme etice importante. Compania sa oferă o versiune gratuită bazată pe text, dar pentru funcții precum apelurile vocale, utilizatorii trebuie să plătească.

Criticii susțin că taxarea accesului la astfel de servicii riscă să transforme durerea într-un produs comercial, exploatând vulnerabilitatea oamenilor în momente de pierdere. De-a lungul istoriei, oamenii au găsit modalități de a-i ține aproape pe cei dragi dispăruți, de la altare și medalioane de doliu, până la fotografii. Acum, instrumentele s-au schimbat: o fotografie păstrează o amintire, dar un robot de durere oferă interacțiune; răspunde, se adaptează, oferă ceva care pare să mai fie prezent. Aceasta schimbă natura legăturii cu persoana decedată, modificând una dintre cele mai dificile condiții ale durerii: absența.

Aplicații și controverse

You, Only Virtual este doar una dintre numeroasele platforme care exploatează această nouă realitate. HereAfter AI permite înregistrarea de povești, StoryFile generează avatare video interactive, iar Replika are milioane de utilizatori îndoliați. Progresele în clonarea vocii și inteligența artificială au făcut aceste instrumente mai realiste și mai accesibile, transformând ceea ce părea o curiozitate experimentală într-o practică aproape obișnuită.

Psihologii atrag atenția că aceste tehnologii pot interfera cu procesul natural al doliului. În loc să accepte pierderea, aceste instrumente pot perpetua iluzia prezenței, prevenind procesul de adaptare la o lume fără persoana dragă. Mary-Frances O’Connor, profesoară de psihologie clinică, subliniază că moartea distruge presupunerile creierului, care trebuie să învețe să funcționeze într-o nouă realitate. Roboții de durere, prin interacțiunea la timpul prezent, pot estompa această distincție critică, cu potențiale consecințe neurologice.

Problemele reglării emoționale

Pentru unii, durerea prelungită se manifestă ca un eșec al reglării emoționale. Nikolaos Statharakos, rezident în psihiatrie, explică că în cazul doliului „normativ”, creierul se adaptează treptat la pierdere. În cazul durerii prelungite, acest mecanism de frânare nu funcționează. Tehnologiile bazate pe inteligență artificială pot intensifica acest proces, oferind stimuli emoționali recurenți și potențial perturbând adaptarea.

Cu toate acestea, Harrison argumentează că tehnologia sa este un instrument de confort, mai degrabă decât o piedică. El subliniază că utilizatorii sunt conștienți de realitate, dar pot găsi alinare. El adaugă, de asemenea, că lucrează împreună cu terapeuți. Logica sa se bazează pe reducerea suferinței pe termen scurt, chiar dacă aceasta ar putea modifica procesul natural de doliu. Criticii, însă, avertizează că tehnologia riscă să aplatizeze curba durerii, împiedicând procesarea emoțională normală.