„Hamnet”, filmul care emoționează până la lacrimi: O incursiune în durerea pierderii, din perspectiva lui Shakespeare Ați plâns la „Hamnet”? Reacțiile pe rețelele de socializare spun totul: mulți spectatori au mărturisit că au fost copleșiți de emoții puternice în timpul vizionării

„Hamnet”, filmul care emoționează până la lacrimi: O incursiune în durerea pierderii, din perspectiva lui Shakespeare

Ați plâns la „Hamnet”? Reacțiile pe rețelele de socializare spun totul: mulți spectatori au mărturisit că au fost copleșiți de emoții puternice în timpul vizionării. Filmul, nominalizat la opt premii Oscar, explorează durerea sfâșietoare a pierderii și felul în care aceasta afectează o familie. „Am ieșit din mine”, a scris cineva pe Reddit, iar un alt utilizator pe X a declarat că a plâns „cu hohote tot drumul până acasă”.

O maternitate zdruncinată de durere

Adaptare a romanului omonim al lui Maggie O’Farrell, filmul regizat de Chloé Zhao, prezintă moartea lui Hamnet, fiul cel mic al lui William Shakespeare, răpus de ciumă la vârsta de 11 ani. Pelicula urmărește impactul profund al acestei tragedii asupra familiei și sugerează modul în care ea a influențat scrierea capodoperei lui Shakespeare, „Hamlet”. Dacă criticii dezbat dacă „Hamnet” este „grief porn” sau o radiografie sensibilă a suferinței, pentru mine, forța filmului rezidă în felul în care personajele își trăiesc doliul. Filmul critică, la fel ca „Hamlet”, ideea că doliul este un semn de slăbiciune, mai ales pentru bărbați.

În centrul poveștii se află Agnes, soția lui Shakespeare, un personaj adesea plasat în umbra istoriei. Filmul o prezintă ca pe o mamă iubitoare, devotată copiilor săi. Pierderea lui Hamnet devine principala tragedie a filmului, dublată de pierderea încrederii lui Agnes în soțul său, Shakespeare. Cum ar putea un om capabil să scrie poezie cu o asemenea profunzime emoțională să fie atât de detașat în fața morții fiului său?

Suferința masculină în lumina reflectoarelor

Dincolo de tragedie, „Hamnet” oferă o perspectivă asupra modului în care bărbații, în special în epoca lui Shakespeare, erau așteptați să-și gestioneze durerea. Marjory E. Lange, în studiul său din 1996, amintește că bărbații care plângeau puteau fi considerați slabi. Jennifer Vaught, la rândul său, notează în lucrarea sa că bărbații trebuiau să fie stoici în fața durerii. Dar, experți precum Vaught subliniază că, în literatura din acea perioadă, emoția servea drept catalizator pentru acțiuni nobile.

„Hamnet” și „Hamlet” explorează anxietatea bărbaților în ceea ce privește exprimarea doliului, dar dezvăluie și frumusețea și puterea acestei emoții. În „Hamlet”, unchiul său, Claudius, îl critică pe prinț pentru „durerea nemăsurată”. Claudius îi sugerează lui Hamlet să renunțe la doliu. În același timp, Shakespeare, în „Hamnet”, pare să se refugieze în muncă și să-și canalizeze durerea în creația artistică, scriind „Hamlet”.

„Hamlet”, un manifest al durerii reprimate

Finalul filmului dezvăluie că Shakespeare a trăit în condiții precare în Londra, contrazicând percepția inițială a lui Agnes. El și-a transformat doliul în opera „Hamlet”, concepută ca o formă codificată de exprimare a iubirii sale pentru Agnes și pentru fiul pierdut. Prin personajul Hamlet, moartea lui Hamnet este eternizată.

Filmul invită spectatorii să vadă Hamlet ca pe un simbol al durerii umane, o oglindă a emoțiilor reprimate de Shakespeare. Până în prezent, mulți actori au jucat rolul lui Hamlet, exprimând o paletă vastă de emoții.

În prezent, filmul „Hamnet” rulează în cinematografele din România, invitând publicul să reflecteze asupra modului în care gestionăm suferința și asupra puterii artei de a ne conecta cu emoțiile umane profunde.

Sursa: Theconversation.com