-
Tragere la sorți pentru Barajul CM 2026, joi, 14:00, DGS 1
-
Cupa Davis: Italia – Austria, miercuri, 17:00, DGS 2
România se va confrunta cu una dintre echipele din prima urnă valorică, care include Italia, Turcia, Danemarca și Ucraina.
Gică Hagi: ”Va fi un meci cu presiune enormă”
Gică Hagi consideră că România va avea o provocare majoră, indiferent de adversar, dar este încrezător că, în condiții favorabile, ”Tricolorii” pot obține victoria.
”În primul rând, trebuie să le oferim felicitări pentru că am ajuns să susținem acest baraj. Nu am reușit să ne calificăm direct, dar este bine că participăm la baraj, cu încredere și determinare.
De ce să nu avem șanse?! E un singur meci, în care orice e posibil. Contează forma de moment, iar noi sperăm să avem o zi bună și să ne calificăm.
Indiferent de cine va fi adversarul, trebuie să jucăm foarte bine, să avem o zi reușită, iar antrenorul să fie inspirat în toate deciziile lui, apoi vom putea avansa.
Nu are importanță cât de puternic e adversarul, va fi un meci cu o presiune considerabilă, foarte important, așa că trebuie să ne concentrăm asupra detaliilor. Sper să câștigăm și să mergem mai departe”, a afirmat Gică Hagi, prezent la un eveniment.
România va disputa primul meci din barajul de calificare pentru Cupa Mondială pe 26 martie. Cu o victorie, ”Tricolorii” vor juca o adevărată finală pe 31 martie.
Etichete: gica hagi , baraj cm 2026
Urmărește cele mai recente informații pe digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport este disponibilă pentru descărcare.
Sursa: Digisport.ro

Fii primul care comentează