Conform Descopera: Originea drepturilor mecanice, dincolo de discuri și radio

Ideea drepturilor mecanice, care permit reproducerea unei melodii deja publicate în anumite condiții și contra unei taxe legale, fără acordul direct al compozitorului, nu își are originile în era discurilor de vinil sau a radioului. Aceste mecanisme legale au apărut în urma dezvoltării pianelor mecanice și a utilizării rolelor perforate la începutul secolului al XX-lea.

Pianele mecanice, care redau muzică prin intermediul rolelor perforate, erau o sursă populară de divertisment. Acest nou format a ridicat, însă, noi probleme legate de drepturile de autor, deoarece compozitorii contestau utilizarea melodiilor lor în aceste role. În 1908, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, în cazul White-Smith Music Publishing Co. v. Apollo Co., că o rolă de pian nu era considerată o copie a partiturii, ocolind astfel legislația existentă privind drepturile de autor.

Cum pianele mecanice au dus la licența mecanică obligatorie

Ca răspuns la această decizie și în urma activității de lobby a compozitorilor, Congresul SUA a introdus Legea drepturilor de autor din 1909. Aceasta a stabilit prima licență mecanică obligatorie, permițând realizarea de reproduceri mecanice ale compozițiilor muzicale deja autorizate. Condiția esențială era plata unei taxe de doi cenți pentru fiecare exemplar produs. Această măsură a fost concepută și pentru a preveni monopolul unui singur producător asupra dreptului de reproducere mecanică a melodiilor. Astfel, licența mecanică a devenit fundamentul sistemului american prin care o compoziție muzicală putea fi înregistrată din nou, sub anumite reguli și cu plata redevenței legale, fără a fi necesar acordul individual al compozitorului pentru fiecare nouă producție.

Disputa radiourilor și ascensiunea muzicii country și blues

Până în 1940, ASCAP (American Society of Composers, Authors and Publishers) deținea controlul majoritar asupra licențierii drepturilor de autor pentru muzica difuzată la radio în Statele Unite. Un conflict major a izbucnit între ASCAP și posturile de radio, generate de creșterea semnificativă a taxelor de licențiere. Ca urmare, începând cu 1 ianuarie 1941, posturile de radio au renunțat la catalogul ASCAP și au recurs masiv la BMI (Broadcast Music, Inc.), o organizație creată în 1939 ca alternativă, care reprezenta artiști din genuri precum country, blues și gospel.

În perioada 1 ianuarie – 29 octombrie 1941, principalele rețele radio americane au boicotat muzica licențiată prin ASCAP. Această pauză a deschis ușa pentru genuri ca country și rhythm and blues, oferindu-le o vizibilitate sporită și contribuind la popularitatea lor națională. Conflictul s-a încheiat în octombrie 1941, odată cu ajungerea la un acord privind taxele de licențiere.

În acest context, DeFord Bailey, unul dintre primii artiști importanți ai Grand Ole Opry și un muzician afro-american emblematic, a fost concediat de postul WSM. Deși postul îi ceruse să evite piesele afiliate ASCAP, Bailey a continuat să interpreteze o parte din repertoriul său, ducând la desfacerea contractului. Legătura dintre conflictul ASCAP și concediere este documentată, dar motivele exacte și influența discriminării rasiale în această decizie rămân subiect de dezbatere.

Sam Cooke și controlul asupra carierei sale muzicale

Sam Cooke, un artist afro-american de renume în anii 1950 și 1960, a căutat să dețină mai mult control asupra creației și finanțelor sale. În 1959, a devenit partener în Kags Music, o companie de administrare a drepturilor de autor pentru melodiile sale, și a fondat SAR Records, o casă de discuri, alături de omul său de afaceri, J. W. Alexander.

În 1963, cei doi l-au angajat pe Allen Klein, un specialist în afaceri muzicale, pentru a gestiona companiile lor. Klein a negociat un contract cu RCA, una dintre cele mai mari case de discuri ale vremii, prin care Tracey Records, o companie afiliată lui Cooke și administrată în cadrul structurii sale, urma să dețină drepturile asupra înregistrărilor sale, în timp ce RCA se ocupa de distribuție. Acest aranjament îi oferea lui Cooke un control neobișnuit de mare pentru acea perioadă asupra propriilor înregistrări, deși structura de proprietate era complexă, Klein având un rol semnificativ în compania Tracey și în afacerile lui Cooke.

Sfatul lui Paul McCartney și achiziția catalogului Beatles de către Michael Jackson

În anii 1980, prietenia dintre Paul McCartney și Michael Jackson a inclus discuții despre industria muzicală. McCartney i-ar fi explicat lui Jackson importanța deținerii drepturilor de autor asupra cântecelor. Această idee pare să-l fi influențat pe Jackson, deoarece în 1985, când ATV Music Publishing, deținătoarea unui vast catalog de compoziții, inclusiv majoritatea pieselor Lennon-McCartney, a fost scoasă la vânzare, Michael Jackson a participat la licitație și a achiziționat compania pentru aproximativ 47,5 milioane de dolari.

Prin această achiziție, Jackson a devenit proprietarul drepturilor de publishing pentru multe dintre compozițiile Beatles, inclusiv cele scrise de McCartney. McCartney a considerat ulterior această decizie ca fiind nepotrivită din punct de vedere personal. În 1995, Jackson a intrat într-un parteneriat cu Sony, combinând ATV Music Publishing cu compania de publishing a Sony pentru a forma Sony/ATV Music Publishing, în care fiecare deținea 50%. În 2016, moștenitorii lui Jackson au vândut participația de 50% către Sony pentru 750 de milioane de dolari, o sumă care reflecta extinderea și creșterea valorii catalogului în timp.

„Happy Birthday to You” a fost considerat protejat de drepturi de autor timp de zeci de ani, aducând milioane de dolari editorului Warner/Chappell. În 2015, un judecător federal a decis că firma nu a demonstrat deținerea drepturilor asupra versurilor, iar ulterior s-a ajuns la o înțelegere, melodia și versurile fiind considerate în domeniul public în Statele Unite.

Sursa: Descopera