Delgaz Grid a anunțat că, de la sfârșitul săptămânii trecute, au fost puse în funcțiune trei centre de dispecerizare automatizate în zona Moldovei. Aceste dispecerate, situate în Suceava, Bacău și Iași, sunt interconectate, ceea ce permite un management eficient în cazul unor avarii. Echipamentele instalate pot detecta în timp real orice problemă și pot redirecționa alimentarea către alte circuite, astfel încât întreruperea curentului să nu depășească o oră.
Această infrastructură a fost realizată cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 84 de milioane de lei, dintre care peste 70% sunt fonduri nerambursabile, eliminând presiunea financiară asupra clienților. Proiectul a inclus implementarea unui nou sistem de control și management al rețelei, precum și extinderea rețelei de joasă tensiune cu circa 22 km, instalarea a aproximativ 10.000 de contoare inteligente și modernizarea stațiilor de transformare. În total, sunt integrate 124 din cele 133 de stații, precum și circa 650 de posturi și 2.000 de echipamente telecomandate.
Radu Vasile, directorul companiei care a realizat pentru Delgaz Grid acest proiect de automatizare și digitalizare, afirmă că operatorul se află printre cei mai avansați în Europa. „Dimensiunea sistemului este impresionantă. În prezent, Delgaz colectează în fiecare secundă peste 150.000 de date în timp real, facilitând un control foarte bun al rețelei și o operare eficientă. Toate aceste informații sunt integrate în sistemul avansat de gestionare a distribuției, și sunt utilizate în toate domeniile de business, de la gestionarea contoarelor până la relația cu clienții și autoritățile de reglementare.”
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează