Despărțirea, o rană reală: Ce se petrece în creier când se rupe o relație

O despărțire nu înseamnă doar tristețe. Cercetările din neuroștiințe arată că respingerea romantică activează în creier aceleași circuite implicate în durerea fizică. Astfel, suferința emoțională poate fi resimțită ca o experiență corporală, cu consecințe măsurabile.

Odată cu durerea, pot apărea dificultăți de concentrare, tulburări de somn și gânduri obsesive legate de persoana pierdută. Explicarea acestui fenomen vine odată cu studiile de neuroimagistică. Acestea au demonstrat cum respingerea activează sistemele cerebrale implicate în durerea fizică și în motivație.

Suferința socială și durerea fizică, conectate

Un studiu realizat de psihologul Naomi I. Eisenberger, profesoară la UCLA, a relevat că suferința socială și durerea fizică activează regiuni cerebrale similare. Experiențele de excludere sau pierdere socială implică aceeași rețea neuronală responsabilă de durerea afectivă în cazul rănilor fizice – cortexul cingulat anterior și insula anterioară, zone implicate în senzațiile neplăcute ale durerii. Asta sugerează că respingerea socială activează mecanisme biologice reale asociate cu disconfortul intens.

Persoanele cu o sensibilitate ridicată la durerea fizică tind să raporteze și o sensibilitate crescută la durerea socială. Unele cercetări sugerează că intervențiile care reduc durerea fizică pot influența și percepția durerii sociale. Creierul procesează, așadar, rănile emoționale similar cu cele fizice. Suferința emoțională are o bază biologică reală, nu doar metaforică.

Dorința și autoevaluarea în urma unei despărțiri

Respingerea romantică nu activează doar circuitele durerii. Antropologul biolog Helen Fisher, specialistă în cercetarea iubirii și atașamentului, a arătat că, în persoanele îndrăgostite și ulterior respinse, se activează zone bogate în dopamină, precum aria tegmentală ventrală, asociată cu dorința și comportamentele orientate spre recompensă. Aceleași circuite sunt implicate și în dependențe. De aici apare persistenta gândurilor despre fostul partener, analiza fiecărui detaliu al relației și dorința de reconectare.

În plus, respingerea influențează modul în care ne percepem pe noi înșine. Excluderea activează rețele implicate în autoevaluare. Întrebări precum „unde am greșit?” sau „ce are celălalt în plus față de mine?” pot deveni dominante, amplificând vulnerabilitatea emoțională.

La nivelul organismului, psihoneuroimunologia evidențiază faptul că stresul social intens poate crește nivelul de cortizol și poate influența markerii inflamatori. Pierderea unei relații este percepută ca un factor de stres real, cu efecte asupra somnului, apetitului și echilibrului emoțional.

Universitatea din Michigan a publicat un studiu din 2023 care confirmă aceste mecanisme, arătând că terapia cognitiv-comportamentală potrivită poate ajuta la schimbarea răspunsului creierului la suferința emoțională.