Programul de Guvernare, alături de legea privind politica publică de proprietate a statului și jalonul din PNRR, prevăd explicit listarea sau restructurarea unor companii de stat. Totuși, aceleași partide care au susținut aceste măsuri se prezintă acum public pentru a le critica.

Un paradox politic în plină desfășurare

Această aparentă schimbare de atitudine generează întrebări. Din perspectiva guvernanței corporative, o astfel de situație este o formă de „capturare politică” a proprietății statului. Asta înseamnă că statul nu mai acționează în beneficiul cetățeanului, ci mai degrabă în interesul unor rețele care controlează companiile respective. Consiliile de administrație, contractele de mandat, indicatorii de performanță – par a fi locurile unde se manifestă o adevărată rezistență, nu neapărat față de listare, ci față de transparență.

Confuzia cu privire la procesul de listare trebuie clarificată. Listarea unui pachet minoritar nu înseamnă privatizare. Statul rămâne acționar majoritar. Schimbarea principală, și tocmai de aceea incomodă, constă în obligativitatea companiilor listate de a publica situații financiare auditate, de a justifica deciziile de management în fața pieței și de a aplica standarde de guvernanță corporativă transparente și verificabile. Astfel, listarea nu scoate compania din controlul statului, ci o scoate din umbra discreției administrative.

Costurile pasivității și lipsa de responsabilitate

Costurile pasivității sunt reale. Companiile din transporturi și energie, cu pierderi cronice, consumă anual resurse publice considerabile, fără a exista criterii clare de performanță sau consecințe pentru management. O teorie simplă de management public ar sugera că un proprietar responsabil acționează înainte ca pierderile să devină catastrofale, nu după ce acestea s-au produs.

Miza nu este doar listarea, ci responsabilitatea. Gheorghiu a ridicat o întrebare fundamentală: ce rezultate au avut cei care au administrat aceste companii? Au fost respectate contractele de mandat? Răspunsul instituțional a fost refuzul accesului la documente și blocarea colaborării. Dacă aceste blocaje sunt reale – și există documentație care să le susțină – atunci nu vorbim de un dezacord de politică economică, ci de o rezistență instituțională față de responsabilizare.

Cei care se opun listării ar trebui să explice concret ce alternative propun. Până atunci, opoziția față de transparență nu poate fi interpretată decât într-un singur mod.

Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul diviziei din România a rețelei internaționale Lynx Legal Gilescu Văleanu & Partenerii SPARL, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.