Comisia Europeană analizează posibilitatea implementării unei taxe pentru produsele alimentare ultraprocesate, care conțin cantități mari de grăsimi, zahăr sau sare, potrivit unui proiect de document consultat de agenția de știri dpa și preluat de agenția Agerpres.
În acest document, care urmează să fie prezentat oficial în decembrie, autoritatea europeană consideră că această taxă ar putea încuraja obiceiuri alimentare mai sănătoase.
Especialiștii susțin că o microtaxă aplicată în întreaga Uniune Europeană ar putea menține prețurile stabile și conduce la modificări în comportamentul consumatorilor, fără a avea efecte negative semnificative asupra economiei.
Producătorii alimentari ar fi motivați să își ajusteze produsele pentru a fi mai sănătoase, iar veniturile obținute din aceste taxe vor fi direcționate exclusiv către programe de promovare a unui stil de viață sănătos în întreaga Uniune.
Comisia Europeană subliniază că bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în spațiul european, cu peste 1,7 milioane de decese anual. Costurile asociate acestor boli ajung la 280 de miliarde de euro pe an.
Există dovezi care leagă consumul excesiv de produse ultraprocesate de un risc crescut de obezitate, diabet și alte boli metabolice.
Pe lângă introducerea acestei taxe, planurile Comisiei includ actualizarea legislației privind controlul tutunului până în 2027 și implementarea unui sistem de evaluare a alimentelor procesate în întreaga Uniune.
Obiectivul oficial este reducerea mortalității cauzate de bolile cardiovasculare cu 20% până în anul 2035, prin diverse inițiative de sănătate publică.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează