Conceptul de „doula a morții”, o figură care oferă sprijin emoțional și practic persoanelor aflate la finalul vieții și familiilor acestora, începe să prindă contur și în România. Deși nu este oficial recunoscută ca profesie, practica se manifestă prin voluntariat, consiliere în doliu și intervenții ale specialiștilor din îngrijirile paliative.

O mână de ajutor la ceas de cumpănă

„Doula a morții” preia unele dintre atribuțiile „doulei” tradiționale, care însoțește femeile în timpul sarcinii și nașterii. Rolul acestei persoane include asistență în abordarea temerilor, organizarea ultimelor dorințe sau planificarea detaliilor funeraliilor. Acesta nu înlocuiește medicii sau psihologii, ci completează îngrijirea prin prezență constantă și ascultare fără judecată. În țări precum Statele Unite sau Marea Britanie, această profesie este deja integrată în sistemele medicale.

În Italia, profesia este încă la început, dar există persoane care o practică sub diverse denumiri. În România, conceptul importat încă nu are o reglementare clară. Există, însă, un interes crescut pentru educația legată de finalul vieții, inclusiv pentru „testamentul biologic”. Asociațiile și programele de formare încep să apară, chiar dacă nu există încă un traseu standard pentru cei care doresc să practice această meserie.

Provocări și oportunități într-un domeniu sensibil

Lipsa unui cadru legal pentru „doula a morții” în România generează scepticism. În plus, subiectul morții rămâne unul dificil și adesea evitat. Sistemul medical din țara noastră oferă sprijin psihologic pacienților în faze terminale, dar componenta de însoțire personală și emoțională specifică acestui rol rămâne limitată în abordare. Profesia ar putea contribui la combaterea izolării în care ajung adesea bolnavii sau vârstnicii.

Pași timizi spre o nouă profesie

Deși nu este recunoscută ca profesie distinctă, rolul „doulei a morții” este preluat parțial de voluntari, consilieri în doliu sau specialiști din zona îngrijirilor paliative. Deși mulți consideră că recunoașterea și reglementarea acestei profesii ar putea aduce beneficii semnificative, evoluția este lentă, determinată atât de factori culturali, cât și de cei instituționali.

În prezent, în România, domeniul se află într-o fază incipientă, cu potențial de dezvoltare în anii următori.