Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunță că sprijină dialogul intre instituții pentru combaterea pirateriei în domeniul audio-video. În acest sens, a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Consiliului Național al Audiovizualului, Ministerului Culturii, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și Asociației Române de Comunicații Audiovizuale. La dezbateri au participat și reprezentanți ai unor televiziuni din România, precum cele din grupurile Pro, Antena, Digi, Național și Prima.
Tema principală a întrunirii a fost reducerea retransmisiilor neautorizate ale evenimentelor sportive și altor transmisiuni în direct. Conform industriei, pentru un singur eveniment sportiv transmis în direct, între 25% și 75% dintre streamurile online legate de respectivul eveniment sunt ilegale, iar pierderile economice generate de acest fenomen depășesc anual 50 de milioane de euro.
Discuțiile s-au bazat pe recomandarea europeană din 2023, care promovează colaborarea între autorități, deținătorii de drepturi și intermediarii online pentru prevenirea și combaterea pirateriei, respectând legislația în vigoare. Reprezentanții au analizat modalități de colaborare pentru identificarea rapidă și blocarea retransmisiilor neautorizate, pentru a proteja drepturile de proprietate intelectuală și a asigura un mediu online sigur și echitabil.
În calitate de coordonator al serviciilor digitale din România, ANCOM susține crearea unui cadru de cooperare eficient între autorități și actorii implicați în distribuția de conținut online, urmând exemplele europene. Demersurile pentru combaterea pirateriei online necesită acțiuni coordonate și o colaborare constantă între autorități, deținătorii de drepturi și furnizorii de servicii digitale.
De asemenea, ANCOM recomandă ca autoritățile naționale să se implice activ în identificarea și raportarea conținutului ilegal specific domeniului lor de activitate, utilizând mecanismele existente.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează