Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat joi că în primul an de mandat a reușit să deblocheze investiții și proiecte blocate de ani de zile, datorită schimbării ritmului de lucru și a accesului la contacte telefonice utile pentru rezolvarea problemelor.
„Ritmul de lucru în județul Timiș s-a schimbat și au rămas colegi care pot ține pasul cu noi. Nu toți au reușit. În plus, administratia românească este foarte complexă și plină de blocaje. Am avut avantajul să știu cum să deblochez aceste situații, deoarece am învățat mecanismele de pe pozițiile anterioare, fie în Parlament, fie în alte funcții. Este foarte important, în România, să ai pe cine să suni atunci când ești blocat. Eu pot apela la telefon și pot rezolva o situație în interesul județului Timiș. Nu toți știu să facă asta, nu toți pot sau vor”, a explicat Simonis, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.
El a adăugat că Timișul a avut în acest an cea mai mare dinamică de după 1990, fiind județul cu cele mai multe proiecte și inițiative realizate în doar 12 luni, în condițiile în care procesul administrativ este adesea mai dificil, iar unele proiecte întâmpină blocaje.
În domeniul sănătății, Simonis a enumerat finalizarea anul viitor a Spitalului de Mari Arși, construcția celui mai mare spital oncologic din afara capitalei, achiziția unui fost castel pentru realizarea unei Clinici de Psihiatrie, proiectul Centrului de recuperare de la Lovrin, cu execuție în progres (15%), precum și construcția unui centru de tratament pentru adicții minorilor, programat să fie gata până în 2027.
Pe termen lung, sunt planificate investiții pentru dotarea Spitalului pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, construirea noului Spital Municipal din Lugoj, extinderea Spitalului Județean și înființarea unui consorțiu al spitalelor din Timișoara.
De asemenea, s-au făcut investiții în infrastructura rutieră, printre care noua deconectare de pe autostrada A1 de la Sânandrei, modernizarea sensurilor giratorii de pe drumul spre Giroc și în zona „radiala Vest”, precum și dezvoltarea unui drum expres care, împreună cu autostrăzile A1 și A9, ar putea constitui a treia centură a Timișoarei, proiect în regim de mare viteză.
În domeniul cultural, Consiliul Județean a organizat o expoziție dedicată artistului Caravaggio la Muzeul Național de Artă din Timișoara și urmează să fie inaugurată o expoziție specială despre vestigiile de la Pompeii, pe 28 noiembrie. De asemenea, au fost susținute mai multe festivaluri.
În ceea ce privește patrimoniul, Simonis a menționat începerea lucrărilor la Castelul Huniade, proiecte de modernizare pentru Bastionul Theresia, Conacul Mocioni, Conacul Petala din Clopodia și Mausoleul Bobda.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează