Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunțat sâmbătă pe platforma de socializare X că au început lucrările de reparații pentru restabilirea alimentării cu electricitate a centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Centrala ucraineană, aflată sub controlul trupelor ruse, are nevoie de energie externe pentru a funcționa în condiții de siguranță și a fost afectată de o pană de curent care a durat aproape patru săptămâni.

Agenția a menționat miercuri că implementarea planului complex de reparații va fi posibilă doar după un armistițiu local.

Lucrările trebuie realizate de ambele părți de pe linia frontului, aflate la câțiva kilometri distanță de centrală.

Până la finalizarea acestor operațiuni, centrala este alimentată cu ajutorul a șapte generatoare diesel de urgență — situație pe care AIEA o consideră „nesustenabilă”.

Autoritatea nucleară nu a indicat durata exactă a intervenției, însă a garantat că, momentan, cele șase reactoare ale centralei sunt în condiții de siguranță, fiind suficient răcite, iar nivelul de radioactivitate rămâne normal.

Sursa articol

Sursa: G4Media