Conform Libertatea: Compensarea concediului neefectuat, posibilă și după 18 luni, în anumite condiții

Zilele de concediu de odihnă neefectuate pot fi compensate în bani la finalul raportului de muncă, chiar și după ce au expirat cele 18 luni în care acestea ar fi trebuit, teoretic, acordate. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) face însă o distincție crucială între angajații care nu au beneficiat de zilele libere din vina angajatorului și cei care au avut posibilitatea, dar au ales să nu le folosească.

Regula generală, stipulată în Codul Muncii, este că salariatul trebuie să își ia concediul de odihnă în natură, adică efectiv să fie zile libere. Compensarea în bani este permisă, de regulă, doar la încetarea contractului individual de muncă. Pentru concediul neefectuat într-un an, angajatorul are obligația de a-l acorda într-o perioadă de raportare de 18 luni. Însă, expirarea acestui termen nu duce automat la pierderea dreptului la compensare.

ÎCCJ: Obligația angajatorului de a oferi efectiv posibilitatea de concediu

Instanța supremă a stabilit că un angajat își poate păstra dreptul la compensarea în bani a concediului neefectuat, chiar și după termenul de 18 luni, dacă angajatorul nu i-a oferit în mod concret posibilitatea de a-și lua zilele libere. Aceasta înseamnă că simpla invocare a depășirii perioadei de 18 luni nu este suficientă pentru ca angajatorul să scape de obligație.

Este necesară o analiză atentă a situației, pentru a se determina dacă salariatului i s-a oferit, în mod real și concret, posibilitatea de a-și efectua concediul. Doar dacă angajatorul a demonstrat că a creat condițiile necesare pentru ca salariatul să își poată lua zilele de odihnă, se poate considera că dreptul la compensare este pierdut după expirarea termenului de raportare.

Când angajatul își pierde dreptul la compensarea în bani

Situația se schimbă radical atunci când angajatul a avut posibilitatea efectivă de a-și lua concediul, dar a ales, din proprie inițiativă, să nu o facă. În astfel de cazuri, ÎCCJ precizează că dreptul la compensarea în bani „nu există atunci când salariatul s-a abținut să își efectueze concediul anual plătit, deși angajatorul i-a oferit această posibilitate”.

Prin urmare, salariații nu pot acumula la nesfârșit zile de concediu și apoi să solicite automat plata lor la plecarea din companie. Pentru zilele de concediu mai vechi, este esențial să se stabilească dacă angajatorul și-a îndeplinit obligațiile și dacă salariatul a avut o posibilitate reală de a-și efectua concediul.

O clarificare importantă adusă de ÎCCJ vizează termenul de prescripție. Pentru cererile de compensare în bani a zilelor de concediu neefectuate până la încetarea raportului de muncă, termenul de prescripție de trei ani începe să curgă de la momentul încetării relației de muncă.

Această precizare este deosebit de importantă, deoarece dreptul la compensarea în bani a concediului neefectuat se naște efectiv doar la încetarea contractului de muncă. Până la acel moment, salariatul poate solicita acordarea zilelor libere, nu plata lor în bani.

Nu toate zilele acumulate se vor achita automat

Decizia ÎCCJ nu trebuie interpretată ca o regulă generală prin care toate zilele de concediu acumulate în ani de zile vor fi plătite automat la părăsirea locului de muncă. Instanța supremă face o distincție între prescripția dreptului de a cere plata și existența propriu-zisă a dreptului la concediu.

Astfel, chiar dacă termenul de prescripție începe la momentul încetării contractului, pentru zilele care depășesc perioada de raportare de 18 luni, trebuie verificat dacă acestea mai reprezintă un drept actual. Dacă angajatorul a demonstrat că a oferit efectiv posibilitatea de a beneficia de concediu, iar angajatul a refuzat sau s-a abținut deliberat, atunci dreptul la compensare poate fi considerat pierdut.

Cazul care a ajuns în atenția ÎCCJ a pornit de la un fost procuror care a solicitat compensarea în bani a 146 de zile de concediu neefectuate, acumulate pe parcursul mai multor ani. În primă instanță, cererea a fost respinsă ca fiind prescrisă. Reclamantul a contestat decizia, iar problema legată de momentul de la care începe să curgă prescripția a ajuns la Înalta Curte.

ÎCCJ a concluzionat că, în cazul compensării în bani, termenul de prescripție de trei ani începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă, deoarece doar atunci apare efectiv dreptul de a solicita plata în bani. Această decizie aduce o clarificare esențială pentru salariații cu zile de concediu neefectuate, stabilind că dreptul poate fi păstrat și după expirarea termenului de 18 luni, dacă angajatorul nu a creat, în mod real, posibilitatea de acordare a concediului.

Sursa: Libertatea