Conform Mediafax: Europa, China, Japonia și Coreea de Sud se confruntă cu o provocare demografică majoră: scăderea natalității și creșterea numărului de pensionari, ceea ce duce la o populație activă tot mai restrânsă. Totuși, economiști de renume, precum laureatul Nobel Daron Acemoglu, sugerează că această ecuație economică ar putea fi mult mai complexă decât pare la prima vedere.

Declinul natalității, un motor al inovației

O cercetare recentă publicată de Acemoglu și colegii săi contestă ideea convențională conform căreia o natalitate mai scăzută ar duce inevitabil la o creștere economică mai lentă. Analizând evoluțiile economice și demografice din ultimele șapte decenii, studiul indică faptul că țările cu rate ale natalității mai reduse au înregistrat, în medie, o creștere economică mai rapidă pe adult de vârstă activă. În Statele Unite, regiunile cu natalitate scăzută au cunoscut și o creștere mai rapidă a salariilor, fără a identifica un efect negativ asupra PIB-ului agregat sau a veniturilor totale.

Explicația principală avansată de Acemoglu este legată de valoarea crescută a muncii într-un context de ofertă redusă. Când forța de muncă devine mai greu de găsit, companiile sunt stimulate să investească în tehnologii care permit unui număr mai mic de angajați să producă mai mult. Acest lucru se traduce prin automatizare, reorganizarea proceselor de producție și utilizarea unor utilaje mai performante, crescând astfel productivitatea individuală. Teoria poate fi rezumată prin secvența: mai puțini tineri generează o forță de muncă mai rară, ceea ce duce la salarii și costuri ale muncii mai mari. Acestea, la rândul lor, stimulează automatizarea și inovația, culminând cu o productivitate sporită.

O lume cu mai puțini copii, dar mai productivă?

Tendința globală a natalității este una de scădere. Dacă în 1950 rata natalității era de aproximativ 3,78 nașteri la 100 de locuitori, în 2025 aceasta a ajuns la circa 1,71. Organizația Națiunilor Unite estimează chiar un posibil declin demografic global susținut în a doua jumătate a secolului XXI. Țări precum China, Japonia și Coreea de Sud se confruntă deja cu rate ale natalității extrem de scăzute, proiecțiile indicând o scădere a populației cu 20%-30% până în 2050, în timp ce segmentul persoanelor de peste 65 de ani ar putea ajunge la 30%-40%.

Cu toate acestea, declinul demografic vine și cu provocări. Presiunea asupra sistemelor publice de pensii, sănătate și îngrijire a vârstnicilor poate fi enormă, iar anumite comunități se pot confrunta cu dificultăți în susținerea infrastructurilor locale.

Paradoxul forței de muncă și viitorul muncii

O populație activă mai mică poate reechilibra raportul de putere dintre angajați și companii. Atunci când muncitorii devin o resursă rară, angajatorii sunt nevoiți să concureze pentru ei, oferind salarii mai mari și investind în creșterea productivității acestora. Totuși, rezultatele depind de tipul de tehnologie dezvoltat. Acemoglu avertizează că automatizarea axată exclusiv pe eliminarea locurilor de muncă poate diminua salariile și accentua inegalitatea. El militează pentru dezvoltarea unei inteligențe artificiale „pro-angajat”, menită să ajute oamenii să execute sarcini mai complexe și mai productive. Paradoxal, îmbătrânirea populației ar putea crea tocmai presiunea economică necesară pentru adoptarea acestor tehnologii.

România se află într-un punct cheie în aplicarea acestei teorii. Proiecțiile Eurostat indică o scădere a populației de la aproximativ 19 milioane în 2025 la 14,4 milioane în 2100. Totodată, țara noastră se confruntă cu una dintre cele mai rapide îmbătrâniri din UE. Întrebarea pentru România nu este doar „cum oprim declinul populației?”, ci și „cum ne adaptăm economia la această realitate?”. Succesul va depinde de capacitatea de a compensa lipsa forței de muncă prin productivitate sporită, investiții în tehnologii care amplifică munca și salarii mai mari, evitând astfel presiunea excesivă asupra unui număr restrâns de angajați și tehnologiile distructive de locuri de muncă.

Sursa: Mediafax