Conform Economistul.ro: România și-a închis centralele pe cărbune asumându-și obligații europene și obținând finanțări, dar nu a reușit să construiască centralele moderne pe gaze naturale care să le înlocuiască, generând un deficit de capacitate energetică. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevedea eliminarea accelerată a capacităților pe lignit și huilă, înlocuindu-le cu centrale noi, flexibile și controlabile, pe gaze naturale. La Turceni urma să fie construită o centrală de aproximativ 475 MW, iar la Ișalnița, una de 850 MW, totalizând 1.325 MW.

Administrația a precedat investiția

Pentru realizarea proiectelor, au fost înființate societăți mixte între Complexul Energetic Oltenia și companii private. La Ișalnița, CE Oltenia deține 59,9% din CCGT Power Ișalnița, iar ALRO 40,1%. La Turceni, proiectul este dezvoltat împreună cu Tinmar. Au apărut societăți de proiect, consilii de administrație, conduceri executive, sedii, consultanți, secretariate, proceduri, rapoarte și indemnizații, creând o suprastructură administrativă complexă pentru investiții care nu s-au materializat.

Această abordare a generat costuri administrative considerabile, fără a produce energie electrică. Consumatorii români nu beneficiază de existența unui consiliu de administrație sau a unui directorat în fața penelor de curent sau a necesităților de echilibrare a Sistemului Energetic Național.

Termenele de finalizare, depășite cu ani

Proiectele trebuiau să fie funcționale în 2026. În realitate, în perioada 2025-2026, România se află abia la etapa licitațiilor pentru proiectare și construcție. La Ișalnița, societatea de proiect a fost înmatriculată în septembrie 2023, contractul de finanțare europeană (253 milioane euro) a fost semnat în februarie 2024, iar licitația pentru construcție a fost lansată abia în martie 2025, cu multiple amânări. Procedura a fost anulată în februarie 2026, din lipsă de oferte conforme.

La Turceni, licitația pentru centrala de 475 MW a fost lansată în ianuarie 2025. În februarie 2026, exista o singură ofertă pentru un contract estimat la 525 milioane euro plus TVA. Chiar dacă s-ar semna imediat contractul, etapa de proiectare și construcție ar dura cel puțin 36 de luni, ceea ce ar însemna o finalizare nu mai devreme de 2029, depășind semnificativ calendarul inițial.

Întârzieri pe lanțul de aprovizionare global

Atunci când proiectele au fost concepute, prețurile și termenele de livrare pentru echipamentele necesare centralelor în ciclu combinat erau mai favorabile. Alte state au anticipat cererea crescută, au pregătit rapid proiectele și și-au asigurat echipamentele. România a amânat selectarea partenerilor, înființarea societăților, studiile de fezabilitate, documentațiile și licitațiile.

Această întârziere a dus la creșterea termenelor de livrare la trei-patru ani și la scumpiri masive ale echipamentelor, construcțiilor și finanțării. Bugetele inițiale au devenit insuficiente. Costul total estimat la Ișalnița a crescut de la 730 milioane euro la aproximativ 755 milioane euro, iar la Turceni, de la 410 milioane euro la circa 525 milioane euro plus TVA, fără garanția unui constructor.

Riscul de a nu mai fi construite

Întârzierile repetate și creșterea costurilor au deteriorat fezabilitatea economică a proiectelor. Finanțarea europeană, rămasă fixă, acoperă un procent tot mai mic din investiția necesară. Diferența devine greu de atras de la acționari sau prin credite, transformând proiecte potențial profitabile în investiții riscante și greu de realizat.

Această situație ridică întrebări despre cine răspunde pentru eșecul realizării celor 1.325 MW pe gaze promiși și pentru riscul creat în Sistemul Energetic Național. În absența unor responsabilități clare, eșecurile sunt, de regulă, transmise mai departe ca „situații dificile moștenite”.

România a promis închiderea centralelor pe cărbune, dar nu a construit înlocuitorii. Ca urmare, statul român va trebui să solicite prelungirea funcționării centralelor pe cărbune, nu dintr-o schimbare de strategie climatică, ci din cauza inacțiunii administrației responsabile de construcția noilor capacități. Este un eșec al tranziției energetice, în care s-a eliminat capacitatea existentă înainte de a se construi înlocuitorul. Există riscul ca aceste centrale să nu mai fie construite niciodată, lăsând în urmă costuri administrative semnificative, estimate la circa 20 de milioane de euro, fără a produce energie.

Sursa: Economistul.ro