Amenzi usturătoare pentru firmele care nu raportează risipa alimentară
Aproximativ o treime din firmele din România, adică între 400.000 și 450.000 de operatori economici, sunt obligate să raporteze date privind risipa alimentară. Nerespectarea acestei obligații poate atrage amenzi consistente, care pot ajunge până la 40.000 de lei. Societatea de avocatură Grecu Partners avertizează că, pentru a evita penalitățile, firmele trebuie să acorde o atenție deosebită modului în care completează documentele solicitate.
Obligația de raportare se aplică tuturor operatorilor din sectorul agroalimentar, conform Regulamentului european (CE) nr. 178/2002. Sunt vizați, așadar, producători, procesatori, distribuitori și comercianți de alimente, indiferent de mărimea sau tipul activității desfășurate. Legea a intrat în vigoare recent și impune o analiză riguroasă a fluxurilor interne, o centralizare atentă a datelor și o documentație corectă.
Cine și ce trebuie să raporteze
Sunt obligați să raporteze atât producătorii din agricultura primară, precum fermele agricole, fermele zootehnice, apicultorii sau cultivatorii de cereale, cât și companiile care procesează alimente. Printre aceste firme se numără fabricile de panificație, producătorii de lactate, abatoarele, unitățile de procesare a cărnii, fabricile de conserve și companiile care produc sucuri sau alte produse din fructe și legume. Producătorii de băuturi, inclusiv fabricile de bere sau de băuturi răcoritoare, intră, de asemenea, sub incidența legii.
Raportarea privind risipa alimentară este obligatorie și pentru firmele implicate în depozitarea și distribuția alimentelor, cum sunt depozitele frigorifice, centrele logistice, distribuitorii de produse alimentare și lanțurile de magazine. Lista include supermarketuri, hipermarketuri, magazine de proximitate sau unități de tip cash & carry. Nu sunt exceptate nici restaurantele, unitățile de tip fast-food, cantinele școlare, cofetăriile, patiseriile, hotelurile care oferă servicii de masă, firmele de catering, cafenelele sau bistrourile.
Importanța unei raportări corecte
Elena Grecu, avocat și fondator Grecu Partners, subliniază importanța abordării serioase a acestei obligații. „Discutăm despre o raportare serioasă și complexă, care necesită o analiză atentă a fluxurilor interne și documente pregătite corect. Pentru a evita capcane birocratice, interpretări greșite ale obligațiilor legale sau depunerea incompletă a documentației, este recomandat ca aceste documente să fie pregătite cu sprijinul unui avocat”, a explicat avocata.
Specialiștii recomandă firmelor să înceapă din timp pregătirea documentației, pentru a evita eventualele probleme. În contextul în care reducerea risipei alimentare este o prioritate la nivelul Uniunii Europene, riscul de controale este ridicat. Firmelor li se cere să analizeze atent fluxurile interne de producție și distribuție și să centralizeze datele necesare, care până acum nu trebuiau raportate oficial.
Sursa: Playtech.ro

Fii primul care comentează