Deputatul Petre Emanoil Neagu a trecut la PNL și a stârnit reacții puternice la PSD Buzău
Deputatul social-democrat de Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat oficial trecerea la Partidul Național Liberal, decizie care a generat un val de reacții în lumea politică locală. Anunțul a fost făcut public la București, unde Neagu a participat la o ședință a Biroului Politic Național al PNL, însoțit de liderul organizației liberale județene, Adrian Mocanu.
”Eu astăzi am transmis hârtia la Camera Deputaților, iar de mâine sunt în bancă cu PNL”, a declarat Neagu pentru a confirma mutarea.
Reacția dură a PSD Buzău
Președintele PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, a reacționat dur după anunțul lui Neagu, sugerând că această mișcare ar putea fi urmată și de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Lungu a menționat că nu ar fi surprins de o astfel de decizie și că nu ar reprezenta o mare pierdere pentru partid. „Mă aștept la orice și n-ar fi o mare pierdere nici pentru mine, nici pentru partidul nostru. Până la urmă nimeni nu este ținut cu forța”, a declarat liderul social-democrat.
Lungu a făcut referire la relația de lungă durată dintre el și Neagu, amintind că au fost colegi încă din tinerețe. Totodată, liderul PSD Buzău a transmis un mesaj prin care consideră că generațiile tinere ar trebui să preia conducerea în politică. ”Ar trebui ca oamenii aceștia să se retragă din politică până la urmă și generațiile să fie înlocuite cu oameni tineri, competenți și care fac politică pentru cetățean, nu pentru interesul personal”, a mai spus deputatul Lungu.
„Mă așteptam”, spune Romeo Lungu
Președintele PSD Buzău a precizat că se aștepta la această mutare, considerând-o motivată de interese personale. Lungu a afirmat că decizia ar fi fost discutată de mai multe luni și a criticat lipsa de preocupare pentru cetățeni. ”În aceste momente se văd și caracterele oamenilor politici (…) mă așteptam ca la vârsta și la înțelepciunea lui să se gândească la interesul cetățenilor, nu la interesul personal. Dar iată că m-am înșelat”, a mai spus Lungu.
Liderul social-democrat a subliniat că Neagu a beneficiat de sprijin total din partea PSD și a pus sub semnul întrebării utilitatea unei astfel de mutări politice. ”O rebranduire la 67 de ani nu are decât scopul de a avea un interes personal. Totuși, când ești ales pe listele unui partid politic trebuie să respecți votul cetățenilor și să duci mandatul până la capăt”, a adăugat Lungu.
Petre Emanoil Neagu a fost membru PNL până în 2008, când a trecut la PSD, unde a ocupat funcții importante, inclusiv pe cea de președinte al organizației județene.

Fii primul care comentează