Clujenii au răspuns cu un entuziasm deosebit pentru a ajuta un copil de 12 ani, Eduard Balogh, aflat în stare gravă după ce a fost lovit de o mașină pe trotuar într-o zonă centrală a orașului.
În prezent, băiatul se află internat în secția de Terapie Intensivă, la Spitalul de Neurochirurgie, unde are nevoie urgentă de transfuzii de sânge. Părinții săi, împreună cu mai multe cluburi sportive locale, precum Viitorul Cluj și CFR, au făcut un apel umanitar, iar locuitorii orașului au răspuns rapid.
De dimineață, de la ora deschiderii centrului de transfuzie sangvină, oamenii au format cozi lungi pentru a dona sânge, mulți dintre cei prezenți aflând recent despre situația dificilă a copilului. Printre donatori se află și persoane care nu mai avuseseră până acum oportunitatea de a face acest gest caritabil.
Unul dintre voluntari, Marian, student la Universitatea Tehnică, a explicat: „Am văzut pe Facebook și am vorbit cu doi colegi și am zis să venim. E prima dată când suntem aici. Măcar atât putem face și noi.”
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează