Neanderthalienii, o istorie genetică a dispariției

Un nou studiu genetic detaliază modul în care populațiile de neanderthalieni din Europa au trecut printr-o criză majoră, cu mult înainte de dispariția lor. Cercetarea, bazată pe analiza ADN-ului mitocondrial, arată o retragere forțată de schimbările climatice, supraviețuirea într-un refugiu și o revenire spectaculoasă, dar cu o bază genetică fragilă. Rezultatele sugerează că neanderthalienii erau deja afectați demografic în ultimele milenii ale existenței lor.

Un refugiu în sud-vestul Franței

Autorii studiului au analizat ADN-ul mitocondrial extras de la zece indivizi neanderthalieni descoperiți în șase situri din Belgia, Franța, Germania și Serbia. Datele au fost comparate cu alte 49 de secvențe publicate anterior, pentru a reconstrui evoluția populațiilor de-a lungul timpului. Studiul a relevat că aproape toți neanderthalienii târzii din Europa se încadrează într-o singură linie genetică.

Cercetătorii sugerează că diversificarea principală a acestei linii a început în urmă cu aproximativ 65.000 de ani. Dovezile genetice și arheologice indică sud-vestul Franței, unde un grup mai mic a reușit să supraviețuiască în condiții climatice aspre. Din acest nucleu, neanderthalienii s-au răspândit din nou în Europa, repopulând vaste teritorii din vestul Eurasiei. Această ipoteză este susținută de harta siturilor arheologice, care ilustrează o primă restrângere a ariei de răspândire, urmată de o nouă expansiune. Oamenii de știință descriu acest fenomen ca fiind un „refugiu climatic”, în care condițiile extreme au fragmentat populațiile în grupuri mici, izolate, forțate să supraviețuiască doar în zone favorabile.

Reducerea drastică a diversității genetice

Unul dintre cele mai importante rezultate ale studiului este reducerea accentuată a diversității genetice. Neanderthalienii mai vechi din Europa și din regiunea Altai prezentau ramuri genetice mai variate. În schimb, indivizii târzii, din Spania până în Caucaz, arată o apropiere genetică mare, ceea ce sugerează un „bottleneck”, o prăbușire a dimensiunii populației, urmată de refacerea din supraviețuitori puțini.

Conform studiului, a existat un declin al dimensiunii efective a liniilor materne începând de acum 45.000 de ani, cu un minim în jurul a 42.000 de ani, aproape de momentul dispariției neanderthalienilor. Cercetarea nu afirmă că acest colaps genetic explică singur extincția, dar arată că neanderthalienii erau deja vulnerabili demografic în ultima fază a existenței lor. O populație mai mică și mai puțin diversificată genetic este mai susceptibilă la schimbări de mediu, boli sau competiție.

Limitarea studiului este că analiza se bazează pe ADN mitocondrial, adică pe linia maternă, nu pe întregul genom. Autorii subliniază că vor fi necesare mai multe date din ADN-ul nuclear pentru a înțelege pe deplin amploarea acestei înlocuiri populaționale. Studiul oferă o imagine detaliată a ultimilor neanderthalieni din Europa, evidențiind o retragere forțată de climă, supraviețuirea într-un refugiu și o revenire impresionantă, dar cu o bază genetică precară.

Descoperirile evidențiază complexitatea dispariției neanderthalienilor, sugerând un proces prelungit, nu un singur eveniment. Cercetarea deschide noi perspective asupra istoriei umane, subliniind fragilitatea speciilor în fața schimbărilor climatice și a presiunilor demografice. În prezent, alte echipe de cercetare lucrează la analiza genomilor întregi pentru a obține o înțelegere mai cuprinzătoare a modului în care neanderthalienii au dispărut.

Sursa: Playtech.ro