Conform Gândul: Dreptul la compensarea concediilor neefectuate, protejat de ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că angajații își păstrează dreptul la compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuate, chiar și după expirarea perioadei de report de 18 luni, dacă angajatorul nu le-a oferit posibilitatea reală de a-și lua aceste zile libere. Decizia, publicată în Monitorul Oficial pe 11 august 2026, este obligatorie pentru toate instanțele din România și clarifică interpretarea legislației muncii în ceea ce privește concediul de odihnă.

Problema a fost ridicată în contextul unui caz particular, cel al unui fost procuror care a solicitat plata a 146 de zile de concediu neefectuat, acumulate între anii 2008 și 2020. Deși instanța de fond a considerat dreptul prescris, decizia finală a ÎCCJ modifică perspectiva, stabilind condițiile în care astfel de compensări pot fi acordate chiar și după depășirea termenului de 18 luni prevăzut de Codul muncii pentru reportarea concediului.

Compensarea concediului neefectuat: reguli noi

Conform Codului muncii, zilele de concediu neefectuate într-un an pot fi acordate într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor. Compensarea în bani a acestor zile este permisă doar la încetarea contractului de muncă. Însă, decizia ÎCCJ aduce o nuanțare importantă: dreptul la compensare nu dispare automat dacă angajatul nu a putut efectua concediul din vina angajatorului.

Astfel, pentru intervalul care depășește termenul legal de report de 18 luni, dreptul la compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă subzistă dacă angajatorul nu a oferit în mod efectiv posibilitatea exercitării acestui drept. Pe de altă parte, dacă angajatul a refuzat nejustificat efectuarea concediului, deși i s-a oferit această posibilitate, dreptul la compensare nu mai poate fi invocat în aceleași condiții.

Termenul de prescripție, stabilit la încetarea raportului de muncă

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ a mai stabilit că termenul de prescripție de trei ani pentru cererile de compensare în bani a zilelor de concediu neefectuate începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă sau de serviciu. Această precizare este esențială, deoarece asigură că expirarea perioadei de 18 luni pentru efectuarea concediului nu anulează automat dreptul la compensare.

Decizia ÎCCJ subliniază diferența dintre situațiile în care concediul nu a fost efectuat din motive obiective, imputabile angajatorului, și cele în care salariatul a refuzat să își ia zilele libere. Această distincție este crucială pentru aplicarea corectă a prevederilor legale și protejarea drepturilor salariaților.

Instanța supremă a clarificat astfel, prin decizia pronunțată în luna martie și publicată în Monitorul Oficial, modul în care trebuie interpretate regulile privind concediul de odihnă neefectuat și compensarea acestuia la sfârșitul relației de muncă.

Sursa: Gândul