Conform Stiripesurse.ro: Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că autoritățile române ar fi trebuit să depună toate eforturile pentru a menține în funcțiune Centrala Nucleară de la Cernavodă, mai ales că soluțiile au fost propuse de specialiști. El a dat asigurări că România nu se va confrunta cu un blackout electric.

„România, din punctul meu de vedere, în situația în care a ajuns din cauza unor decizii proaste, neînțelepte – spuneți-le cum vreți – din ultimii 30 de ani, putem merge foarte departe, să știți, trebuia să încerce orice. Dacă specialiștii de la Apele Române, dacă specialiștii din Dispeceratul Energetic Național, cei de la Nuclearelectrica au recomandat astfel de soluții, chiar nu am calitate să îmi dau cu părerea și nu vreau să cad în păcatul atâtor politicieni care vorbesc vrute și nevrute despre ceea ce nu cunosc”, a afirmat Sebastian Burduja.

Niciun român nu va rămâne fără energie electrică

Sebastian Burduja a subliniat că „niciun român nu va rămâne fără energie electrică”. El a amintit că în perioada în care a deținut portofoliul Energiei s-a vehiculat public posibilitatea unei pene generale de curent, care nu s-a materializat niciodată. „În mandatul meu a venit blackout-ul pe burtierele televiziunilor de cel puțin șase-șapte ori și de Paște, și de Crăciun, și în ger, și în caniculă. N-a venit niciodată și nici de data asta nu va veni”, a susținut fostul ministru.

El a adăugat că România dispune de capacități energetice suficiente, „pe care le operează într-un mod extrem de inteligent și prudent”, beneficiind de „unii dintre cei mai buni specialiști din lume”.

Bateriile românești, nu bulgărești, dau în sistem vreo 650 de MW

Fostul ministru a contrazis afirmațiile potrivit cărora România nu ar avea stocare de energie. El a explicat că în serile recente, „bateriile românești, nu bulgărești, dau în sistem vreo 650 de megawați, aproape cât Rectorul 2 de la Cernavodă”.

Burduja s-a declarat optimist cu privire la viitorul sistemului energetic românesc. „Uitați-vă, și mai ales cei care spun în gura mare că România nu are deloc stocare, că aseară, de exemplu, dar și în seara asta (joi seară – n.r.) veți vedea că bateriile românești, nu bulgărești, dau în sistem vreo 650 de megawați, am văzut aseară pe la 8:40 seara, adică aproape cât Rectorul 2 de la Cernavodă. Astea sunt baterii, o parte dintre ele cu contracte semnate pe PNRR pe mandatul meu”, a mai afirmat el.

Sursa: Stiripesurse.ro