Ministrul Educației, Daniel David, a fost întrebat dacă poate garanta, cu mandatul său, că salariile profesorilor nu vor fi reduse începând cu 1 ianuarie 2026, în contextul declarației recente a premierului despre salariile bugetarilor. El a declarat: „Este o garanție că eu, ca ministru, voi proteja acest lucru. (…) Eu nu pot să garantez, în sensul că nu eu iau decizia. Eu pot să garantez că acest ministru al Educației și Cercetării va apăra acest lucru”, citat de postul de televiziune Digi24, miercuri seara.

Daniel David a afirmat miercuri, 19 noiembrie, că nu poate promite că nu vor exista reduceri de personal sau scăderi salariale în învățământul preuniversitar, începând cu anul 2026.

Aceasta după ce premierul Ilie Bolojan a menționat că, în pachetul de reforme aflat în discuție, s-a prevăzut o recomandare pentru toate ministerele de a reduce cu 10% bugetul destinat salariilor pentru anul următor.

Sursa articol

Sursa: G4Media