Criza petrolului bate la ușă: Scumpiri iminente în toată lumea, avertizează experții

Scumpiri la pompă și facturi mai mari la energie, iată ce ne așteaptă. Un val de scumpiri globale este iminent, avertizează experții americani, pe fondul crizei petrolului. Europa se pregătește să resimtă din plin efectele, în timp ce transporturile maritime existente se epuizează. Războiul din Iran este principalul factor care influențează această criză energetică.

Max Fisher, jurnalist specializat în tendințele globale pe segmentul energetic la New York Times, explică mecanismele prin care lumea încă primește petrol, deși fluxurile au fost întrerupte. Acesta avertizează că momentul în care aceste livrări se opresc ar putea declanșa majorarea prețurilor. Efectele crizei se vor resimți pe întreg globul, pe măsură ce transporturile începute înaintea izbucnirii conflictului se termină treptat.

De ce prețurile la petrol cresc: Explicația „cu bicicleta”

Una dintre cele mai mari confuzii legate de criza petrolului este legată de ritmul extrem de lent în care se deplasează transporturile maritime. Un petrolier se mișcă cu viteza unei biciclete, explică Fisher într-un clip video. Transportul petrolului pe mare este un proces lent, dar constant. Jurnalistul descrie fluxul global de petrol ca pe o rețea continuă de transporturi care pornesc din Orientul Mijlociu și ajung în toate colțurile lumii.

Chiar și după izbucnirea conflictului, lumea a continuat să primească petrol, fiindcă existau deja numeroase transporturi pe drum. „Când a pornit războiul, iar fluxul de petrol s-a oprit, a existat în continuare o cantitate suficientă pe drum, în lunga și lenta călătorie «cu bicicleta» în jurul globului”, spune Fisher.

Datele-limită și impactul asupra pieței globale

Pe măsură ce transporturile se epuizează, presiunea pe piață crește, iar competiția pentru resurse devine tot mai intensă. „Țările ale căror transporturi s-au epuizat creează această creștere mare a cererii. Așa că, de fiecare dată când mergeți la pompă sau plătiți factura de energie, «licitați» împotriva lor, iar ei «licitează» împotriva voastră”, explică Fisher.

Situația ar putea deveni și mai dificilă în perioada următoare, mai ales pentru marile economii. „Toate acestea se vor înrăutăți semnificativ atunci când China și Europa vor începe să rămână și ele fără transporturi și vor crește cererea pentru a le înlocui, ceea ce este foarte probabil să se întâmple în viitorul extrem de apropiat”, avertizează jurnalistul.

Potrivit analizei lui Max Fisher, efectele reale ale întreruperii fluxurilor de petrol nu se văd imediat, ci apar treptat, pe măsură ce ultimele transporturi ajung la destinație și nu mai sunt înlocuite. În SUA, de exemplu, oprirea livrărilor este estimată în jurul datei de 15 aprilie, în timp ce în Europa, acest lucru se va întâmpla în jurul datei de 10 aprilie. Asia a început să simtă efectele deja de la 1 aprilie.

Sursa: Digi24