Conform G4Media: Experiențele traumatice din copilărie pot face o persoană mai predispusă la tulburări de anxietate și depresie la vârsta adultă, modificând permanent modul în care creierul procesează stresul. Un studiu recent, publicat în revista Neuron, relevă un mecanism biologic prin care traumele timpurii lasă o „cicatrice fizică” în celulele cerebrale, crescând vulnerabilitatea la probleme de sănătate mintală pe termen lung.

Cercetătorii de la Washington University School of Medicine din St. Louis și Princeton University au identificat cum modificările în modul în care celulele cerebrale împachetează ADN-ul pot face răspunsul genetic la stres mult mai sensibil. Aceste schimbări pot reduce toleranța la stres și pot activa genele care contribuie la tulburările de dispoziție. Peste jumătate dintre copiii din întreaga lume se confruntă cu forme de stres timpuriu, precum abuzul, disfuncțiile familiale sau experiențe traumatice. Acumularea a patru sau mai multe astfel de evenimente crește semnificativ riscul de probleme de sănătate mintală și fizică la maturitate.

Cum traumele lasă o amprentă pe ADN

Oamenii de știință au investigat cum traumele din copilărie modifică fizic creierul, făcându-l mai sensibil la stres mai târziu în viață. S-au concentrat pe aria tegmentală ventrală a creierului, o zonă bogată în neuroni care produc dopamină, un neurotransmițător esențial pentru procesarea recompenselor și a adversității. Activarea anormală a acestor neuroni, declanșată de stres, poate perturba modul în care creierul evaluează lucrurile importante din mediu, predispovenind indivizii la anxietate și depresie.

Echipa de cercetare a analizat epigenomul acestor neuroni, adică marcajele chimice care controlează activarea sau dezactivarea genelor. ADN-ul din interiorul celulelor este structurat sub forma unui arc, înfășurat în jurul unor proteine numite histonice. Modul în care acest arc este împachetat – strâns sau lejer – determină accesibilitatea genelor. Atunci când arcul este comprimat, genele sunt inactive; când se desfășoară, genele devin mai ușor de activat.

Blocarea enzimei, o cale spre reziliență

Studiul a demonstrat că o enzimă numită SETD7 este mai prezentă în neuronii producători de dopamină la șoarecii tineri care au fost expuși la stres. Această enzimă ajută la crearea unui marcaj chimic pe arcul genetic, semnalând celulei să se desfășoare, ceea ce o face mai reactivă la stimuli din mediul înconjurător. Chiar și la șoarecii tineri lipsiți de stres timpuriu, dar la care s-au crescut artificial nivelurile de SETD7, s-a observat o structură ADN mai desfășurată în celulele cerebrale. Acești șoareci au prezentat o toleranță redusă la stres la vârsta adultă și un comportament mai anxios.

În mod invers, atunci când cercetătorii au blocat activitatea enzimei SETD7 după expunerea la stres timpuriu, arcul genetic a rămas mai închis. Acest lucru a protejat șoarecii de hipersensibilitatea la stres la vârsta adultă. Chiar și în condiții de stres ulterior, șoarecii cu niveluri reduse de SETD7 au demonstrat un comportament social și explorator similar cu cel al exemplarelor nestresate, iar neuronii lor dopaminergici au funcționat normal. Această descoperire deschide noi perspective pentru dezvoltarea unor tratamente și intervenții țintite asupra mecanismelor moleculare afectate de traumele timpurii.

Sursa: G4Media