Burj Al Arab, simbolul luxului din Dubai, se închide pentru renovare majoră
Unul dintre cele mai iconice hoteluri din lume, Burj Al Arab din Dubai, se pregătește să intre într-o perioadă de renovare importantă, urmând să fie închis pentru aproximativ 18 luni. Anunțul marchează o premieră de la inaugurarea sa, acum mai bine de 25 de ani. Edificiul în formă de velă, faimos pentru opulența sa, este un simbol al ospitalității de lux și al arhitecturii contemporane.
O renovare gândită ca o „operă de artă”
Hotelul, deținut de Jumeirah Group, găzduiește 198 de apartamente și este recunoscut pentru interioarele sale extravagante. Acestea includ elemente precum marmură Statuario, cristale Swarovski (aproximativ 86.500 aplicate manual) și foiță de AUR de 24 de karate, utilizată pe o suprafață de aproape 1.800 de metri pătrați. Renovarea va fi condusă de arhitectul și designerul de interior Tristan Auer. Scopul este de a îmbunătăți designul interior, păstrând în același timp moștenirea estetică și simbolică a structurii.
Un simbol al luxului, cu trecut și viitor
Burj Al Arab a fost construit într-un Dubai diferit de cel de astăzi, contribuind la construirea imaginii internaționale a emiratului ca destinație a luxului extrem. Pe lângă arhitectură, hotelul este renumit pentru serviciile personalizate. Fiecare suită beneficiază de majordom dedicat, iar oaspeții au la dispoziție o flotă de mașini de lux. Hotelul a devenit și un simbol global, atrăgând atenția internațională prin evenimentele și spectacolele sale spectaculoase.
Înainte de anunțul renovării, hotelul s-a confruntat cu un incident minor, un incendiu limitat la fațada exterioară, cauzat de resturi provenite de la o dronă interceptată. Prin această renovare, Burj Al Arab se pregătește pentru viitor, urmărind să-și păstreze statutul de simbol global al ospitalității de lux.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează