Conform România TV: Mituri despre ROBOR, demontate de economiști de la BNR

O analiză recentă, realizată de un grup de economiști, majoritatea afiliați Băncii Naționale a României (BNR), sub coordonarea academicianului Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, clarifică aspecte esențiale legate de indicatorul ROBOR. Experții au identificat și demontat șase mituri frecvent vehiculate despre dobânda interbancară, oferind argumente și explicații tehnice menite să elimine confuziile.

ROBOR, dobânda la care băncile se împrumută între ele, are o importanță directă pentru clienții bancari, fie că vorbim de debitori cu credite cu dobândă variabilă contractate înainte de aprilie 2009, fie de deponenți bancari ale căror dobânzi sunt influențate de acest indice.

Confuzii frecvente privind cotațiile și execuția tranzacțiilor

Una dintre principalele confuzii vizează percepția că băncile ar cota dobânzi mai mari la scadențele pe termen lung, fără obligația de a le executa, în timp ce nivelul relevant ar fi cel de la scadențele scurte, unde au loc tranzacții efective. Această abordare duce la acuzații că băncile ar umfla artificial dobânda ROBOR la 3 luni, utilizată frecvent în contractele de creditare.

Experții subliniază că România este una dintre puținele țări europene (alături de Polonia și Ungaria) unde cotațiile de dobânzi sunt ferme, băncile fiind obligate să execute tranzacțiile la prețurile cotate, dacă există o contrapartidă dispusă. Faptul că nu se înregistrează tranzacții pe scadențe lungi într-o anumită zi nu înseamnă că acele cotații sunt fictive, ci pur și simplu că nu s-au găsit parteneri de tranzacționare.

Interacțiunea dintre ROBOR și ROBID, un mecanism de control

Un alt mit susține că băncile ar putea manipula unilateral cotațiile ROBOR în sus, fără a afecta dobânda ROBID (la care atrag fonduri de la alte bănci), maximizându-și astfel profiturile fără costuri suplimentare. Regulile privind stabilirea ratelor de referință prevăd însă marje stricte între ROBID și ROBOR, descurajând comportamentele speculative.

O bancă ce ar cota o rată ROBOR mai ridicată ar fi obligată să accepte o rată ROBID pe măsură, anulând astfel câștigul potențial. Marjele maxime stabilite prin regulamente, precum cele de 0,30 puncte procentuale pentru scadențele scurte și 0,35 puncte procentuale pentru scadența la 3 luni, elimină interesul băncilor de a supralicita ratele ROBOR.

Impactul asupra deponenților și debitorilor

Analiza Consiliului Concurenței pare să acorde o importanță mai mare debitorilor, ignorând parțial rolul deponenților în ecosistemul bancar. O creștere a ROBOR dezavantajează debitorii cu credite cu dobândă variabilă, dar avantajează deponenții, ale căror depozite aduc dobânzi mai mari. În România, numărul deponenților este semnificativ mai mare decât al debitorilor, iar valoarea depozitelor depășește cuantumul creditelor acordate.

Cooperarea bancară, un factor pentru stabilitatea pieței

Procesul de stabilire a dobânzilor este transparent, permițând tuturor participanților să vizualizeze cotațiile celorlalte bănci. Această deschidere este necesară pentru a compensa asimetria informațională legată de volumul exact al lichidității din sistem. Lipsa acestui proces de cooperare ar duce la divergențe mai mari între cotații și la un risc sporit de valori extreme.

Absența coluziunii și erorile metodologice

Stabilitatea pieței nu implică coluziune între bănci, deoarece fiecare instituție își cunoaște propria situație de lichiditate și își stabilește independent interesul economic. Astfel, cotațiile identice între bănci sunt rare. Metodologia de calcul propusă de Consiliul Concurenței, care extrapolează diferența dintre ROBOR la 3 luni și media tranzacțiilor pentru perioade viitoare, este criticată ca fiind o eroare matematică, ignorând variabilitatea factorilor macroeconomici și monetari. Mai mult, considerarea cotațiilor neexecutate ca fiind fictive sau pretenția ca ratele la scadențe diferite să fie egale sunt considerate erori de judecată.

Analiza integrală poate fi consultată oficial.

Sursa: România TV