Designerul Eugen Olteanu a încetat din viață la doar 42 de ani, în urma unei boli nemiloase. Anunțul trist a fost făcut de soția acestuia, postările pe rețelele de socializare fiind pline de durere și amintiri. Breasla modei din România este în doliu, numeroși prieteni și colegi exprimându-și regretul față de dispariția prematură a talentatului creator.

Un ultim mesaj sfâșietor

Ultimul mesaj publicat de Eugen Olteanu pe conturile sale de socializare este cutremurător. Designerul vorbea despre lupta sa cu boala, o luptă care, din păcate, s-a încheiat mult prea devreme.

”2025 m-a pus în genunchi, de atâtea ori, încât am uitat cum e să stai liniștit. A fost un an care m-a obosit, m-a împins în limite în care nici nu știam că le am….De la 2026 nu aștept minuni, decât un pic de liniște, ceva mai multă bucurie și oameni care nu pleacă, atunci când e greu!”, a scris designerul.

Soția lui, devastată de durere, a transmis un mesaj emoționant: ”Te voi iubi veșnic, iubirea mea! Din inima mea nu vei pleca niciodată!”.

Eugen Olteanu, amintit de apropiați

Sorana Darclee Mohamad, solista trupei A.S.I.A., a fost o apropiată a designerului și a împărtășit o serie de amintiri despre Eugen. Ea a menționat colaborările lor profesionale și momentele de bucurie petrecute împreună.

”Tu ești imens și nu ai cum să pleci. Ai creat atât de mult și atât de frumos. Iar dintre toate creațiile tale magnifice, copiii tăi sunt capodopere: puternici, frumoși…. Nu ai idee câtă gălăgie e acum în mintea mea și cât de grea îmi este inima. Se derulează sute de amintiri cu tine, cu fetele, cu Geanina, cu Ayan mic în brațele mele, în timp ce pictam”, a scris Sorana.

Florin Burescu, un alt designer cunoscut, a transmis condoleanțe familiei îndoliate. El a subliniat talentul și pasiunea lui Eugen Olteanu pentru artă și design.

”Îmi pare tare rău, condoleanțe familiei, prietenilor. E o tragedie să afli că un tânăr la 42 de ani a plecat dintre noi. Îl cunosc din cercurile noastre profesionale, un om cu har, cu talent, cu dragoste pentru artă, pentru design, pentru frumos… Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-l aibă în paza lui!”, a declarat Florin Burescu.

Designerul, controversat după Colectiv

Eugen Olteanu a fost, de asemenea, o figură controversată în lumea modei. Prezentarea sa din 2015, inspirată de tragedia din clubul Colectiv, a stârnit reacții puternice. Modelele au defilat cu folii izoterme, folosite de obicei în cazul victimelor accidentelor.

În urma incendiului din Clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015, au murit 65 de persoane.