Peter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei, a anunțat că guvernul său nu va mai finanța evenimentul conservator CPAC Ungaria și nici Colegiul Mathias Corvinus, un organism de propagandă apropiat fostei guvernări, conform informațiilor din presă. Magyar a sugerat că finanțarea acestor entități de către guvernul Viktor Orban ar putea fi ilegală, dat fiind că legislația nu permite amestecarea fondurilor partidelor cu cheltuielile statului.

Presiuni în campania electorală

Viitorul premier ungar a menționat, de asemenea, că finanțarea Colegiului Mathias Corvinus ar putea fi subiectul unei investigații viitoare din partea autorităților. Un cercetător de la Colegiul Mathias Corvinus (MCC) a declarat că a suferit presiuni extraordinare în ultimele luni ale campaniei electorale, pentru a scrie articole de propagandă în favoarea partidului Fidesz al premierului Viktor Orban.

”Cum se poate întâmpla ca într-o organizație care se autointitulează imparțială din punct de vedere politic, în ultimele luni ale campaniei, să fi fost exercitată asupra mea presiune din mai multe direcții pentru a scrie propagandă pentru Fidesz? Nu sunt dispus să fac acest lucru sub nicio formă”, a declarat Zalan Alkonyi, cercetător în domeniul Rusiei, angajat al institutului.

Legături cu Moscova și influența în România

O investigație a demonstrat legăturile directe dintre structurile de influență ale Moscovei și experți străini angajați de Mathias Corvinus Collegium (MCC), centrul educațional de elită al guvernului Viktor Orban, cu operațiuni și în România. Colegiul Mathias Corvinus (MCC) a fost văzut ca un instrument al „diplomației culturale” a Budapestei în România. Organizația a beneficiat de finanțare substanțială din partea statului ungar, dar și a companiilor ungare MOL și Gedeon Richter. MCC organizează inclusiv concursuri pentru elevi și studenți.

Din punct de vedere structural, MCC operează în România prin Fundația Mathias Corvinus Collegium, cu sediul central în Cluj-Napoca. Organizația și-a extins rețeaua în orașe cu comunități maghiare semnificative, precum Târgu Mureș, Sfântu Gheorghe, Miercuri Ciuc, Satu Mare și Oradea. Misiunea oficială a instituției este de a oferi programe educaționale extrașcolare pentru elevi și studenți talentați, cursuri de leadership, economie și relații internaționale.

Prezența MCC în România este marcată și de achiziții imobiliare. În Cluj-Napoca, fundația a cumpărat Hotelul Melody, o clădire istorică emblematică din centrul orașului, transformată în sediu și centru educațional. Aceste achiziții sunt considerate o formă de consolidare a influenței statului ungar în regiune. Fundația organizează anual evenimente de amploare, precum tabăra de la Sfântu Gheorghe sau conferințe la Cluj.

MCC, alături de un institut din Polonia, se numără printre organizațiile care au oferit ”contribuții-cheie” celui mai influent think-tank al administrației Donald Trump, The Heritage Foundation, inclusiv pe teme precum desființarea Comisiei Europene.