Banca Comercială Română (BCR), Asociația Axa Edu și Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu” deschid înscrierile pentru ediția 2026 a competiției „Young Business Minds”, un program dedicat liceenilor din București cu idei de afaceri. Elevii interesați pot aplica până la data de 30 aprilie 2026, prin completarea unui formular online.
Oportunitatea de a-ți transforma ideea de afaceri
„Young Business Minds” este cel mai amplu concurs de antreprenoriat dedicat elevilor din clasele IX-XII din liceele și colegiile bucureștene, ajungând la cea de-a patra ediție în 2026. Competiția este inclusă în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară municipale 2026 și oferă tinerilor oportunitatea de a-și dezvolta competențe antreprenoriale, financiare și de marketing într-un cadru practic, sub îndrumarea profesorilor, antreprenorilor și specialiștilor din mediul de afaceri.
Elevii pot participa individual sau în echipe de maximum trei membri, coordonate de un profesor. Aceștia vor trebui să dezvolte un plan de afaceri viabil. Cele mai bune zece echipe vor avea șansa de a-și prezenta ideile în fața unui juriu format din antreprenori, manageri și cadre universitare. Prezentările vor avea o durată de trei minute, urmate de sesiuni de întrebări și feedback.
Premii și resurse disponibile
Regulamentul competiției, calendarul etapelor și resursele necesare pentru elaborarea planurilor de afaceri sunt disponibile pe site-ul www.axaedu.ro. Premiile totale se ridică la 2.600 de euro, cu 1.200 de euro pentru locul I, 700 de euro pentru locul II, 400 de euro pentru locul III și 300 de euro pentru locul IV.
Nicoleta Deliu-Pașol, Head of Communication & CSR, BCR, a declarat: „Primul pas, fie că vorbim despre antreprenoriat, carieră sau orice alegere importantă, este adesea cel mai confuz și cel mai intimidant. Tocmai de aceea, rolul nostru este să le oferim tinerilor un cadru în care acest început să fie mai clar, mai ghidat și aplicat. Young Business Minds nu este doar despre idei de business, ci despre curajul de a începe, despre a învăța să pui întrebările potrivite și despre cum transformi o intenție într-un plan concret.”
Participanții au acces gratuit la resursele platformei BCR Școala de Business, inclusiv la cursuri precum „10 sfaturi pentru start-up-uri de succes”, dezvoltat de Iancu Guda, vicepreședinte AAFBR și lector universitar, și „Cum să fii un antreprenor de succes”, creat de profesorul Adrian Stratulat.
Sprijin pentru viitorii antreprenori
Georgeta Ghenea, profesor Marketing, Colegiul Economic Nicolae Kretzulescu, a subliniat importanța concursului: „Young Business Minds este un concurs inovator, care deschide elevilor de liceu perspectiva unei interacțiuni eficiente cu antreprenori și experți în business. Ne-am dorit ca prin acest concurs să le oferim tuturor elevilor din liceele din București oportunitatea de a realiza un plan de afaceri viabil și de a dobândi competențe antreprenoriale și financiare care pot fi integrate interdisciplinar. Acest parteneriat strategic dintre mediul preuniversitar și mediul de afaceri facilitează aplicarea practică a noțiunilor de marketing, management de proiect și educație financiară, pornind de la pasiunile elevilor.”
Prin „Young Business Minds” 2026, organizatorii sprijină primul pas al tinerilor către antreprenoriat, oferindu-le un context real de testare a ideilor și de interacțiune directă cu profesioniști din mediul de afaceri. Înscrierile se pot face până la 30 aprilie 2026, prin formularul disponibil la adresa: https://forms.gle/KDR1WaxXh3ySQCp29.

Fii primul care comentează