Începând cu luna noiembrie, Thailanda va implementa noi reguli mai stricte privind consumul de alcool, vizând în special turiștii. Începând cu data de 8 noiembrie, este interzisă cumpărarea și consumul de băuturi alcoolice între orele 14:00 și 17:00, precum și între miezul nopții și ora 11:00 dimineața. Excepție fac anumite hoteluri și locații de divertisment și turistik înregistrate corespunzător, conform unui cotidian francez de știri.
Legislația din Thailanda este mult mai restrictivă față de cea europeană, iar anterior se limita doar la vânzare. În prezent, însă, consumul poate fi considerat infracțiune și poate fi penalizat cu o amendă de aproximativ 270 de euro (10.000 de bahti). Astfel, consumul de alcool într-un bar, restaurant sau într-un spațiu public devine ilegal și se sanctionează cu această amendă severă. Totuși, hotelurile internaționale, aeroporturile și anumite locații turistice deține posibilitatea de a primi derogări speciale. În practică, turistii pot fi amendați chiar dacă și-au cumpărat băuturile înainte de ora interzisă.
Autoritățile susțin că această măsură, oficial denumită Legea Controlului Alcoolului, are ca scop reducerea exceselor și menținerea ordinii publice în destinații populare precum Phuket și Pattaya. Cu toate acestea, având în vedere scăderea masivă a numărului de turiști – estimată între 6% și 33 de milioane de vizitatori în 2025 – specialiștii din sectorul ospitalității sunt îngrijorați de efectele negative pe care le poate avea această lege asupra imaginii Thailandei ca destinație turistică.
Se pare că această legislație va oferi cumparatorilor de băuturi o armă suplimentară pentru autorități, posibil pentru a gestiona comportamente considerate perturbatoare în spațiile publice.
Sursa: G4Media

Fii primul care comentează