Conform Descopera: Oamenii și șoarecii, legați printr-un mecanism cerebral antic pentru miros

Descoperiri științifice recente sugerează că, în ciuda diferențelor radicale în modul de a respira, oamenii și șoarecii ar putea partaja un sistem neuronal fundamental comun pentru procesarea informațiilor olfactive. Două studii, desfășurate la Universitatea Northwestern din SUA și publicate în revista Science Advances, contrazic ideea preexistentă conform căreia viteza diferită a respirației ar genera procesări complet distincte ale mirosurilor.

Până acum, cercetătorii considerau că un șoarece, capabil să adulmece de mai multe ori pe secundă, procesează mirosurile într-un mod mult mai rapid și, implicit, diferit față de un om, care efectuează o singură inhalație lentă și intenționată. Noile studii arată însă că acest lucru nu este neapărat adevărat, complexitatea procesării fiind mult mai asemănătoare.

Controlul voluntar al adulmecării la rozătoare

Primul studiu a scos la iveală faptul că șoarecii nu se bazează exclusiv pe un reflex în activitatea lor de a mirosi. Cercetătorii au observat că rozătoarele își coordonează în mod intenționat câte o singură adulmecare, scurtă și precisă, cu mișcările labelor și ale capului atunci când explorează hrana pe care urmează să o consume.

Această acțiune deliberată, de explorare senzorială, nu este un simplu gest reflex. Ea este constrânsă doar atunci când cortexul motor este blocat, demonstrând astfel caracterul său voluntar. Acest aspect sugerează un nivel de control cognitiv asupra procesului olfactiv, chiar și în cazul unei specii cunoscute pentru adulmecatul său rapid și continuu.

O respirație umană, ritmuri cerebrale de rozătoare

Cel de-al doilea studiu a adus dovezi concrete prin măsurători efectuate direct pe bulbii olfactivi umani. Rezultatele au indicat că o singură inhalație, chiar și una lentă și deliberată, declanșează oscilații cerebrale de joasă frecvență. Surprinzător, aceste oscilații se potrivesc exact cu frecvența adulmecării rapide specifice rozătoarelor.

Această coincidență sugerează că o singură inspirație umană poate activa multiple cicluri interne de procesare olfactivă, permițând o analiză rapidă și eficientă a mirosurilor. Mecanismul pare a fi unul conservat evolutiv, un soi de „moștenire” neuronală comună între specii aparent atât de diferite în comportamentul lor olfactiv.

Înțelegerea acestui sistem neuronal antic și comun este considerată de importanță crucială. Modificările în modul de a detecta și procesa mirosurile au fost asociate cu diverse afecțiuni neurologice, precum autismul, boala Alzheimer sau boala Parkinson. Noile descoperiri deschid noi perspective în descifrarea funcționării normale a creierului uman și, implicit, în dezvoltarea unor intervenții mai eficiente pentru combaterea acestor patologii. Analizele privind conexiunea dintre respirație, activitatea cerebrală și percepția olfactivă ar putea revoluționa modul în care abordăm diagnosticarea și tratamentul tulburărilor neurologice.

Sursa: Descopera