Conform Bursa: Franța a părăsit, în 1965, pentru șapte luni, negocierile din cadrul Consiliului de Miniștri al Pieței Comune, ca urmare a deciziei generalului Charles de Gaulle. Retragerea reprezentanților francezi a lăsat instituțiile comunitare într-o situație de blocaj politic.

Criza „scaunului gol”

Această criză, cunoscută și sub denumirea de „criza scaunului gol”, a demonstrat forța pe care Franța, sub conducerea lui De Gaulle, o exercita în cadrul Pieței Comune. Președintele francez se opunea, la acea vreme, ideii de integrare supranațională completă și suveranității statelor membre în favoarea unei confederații de state.

De Gaulle solicita mai multă putere pentru statele membre în detrimentul Comisiei Europene. El se temea că o centralizare excesivă a puterii ar putea diminua independența națională a Franței. De asemenea, exista o divergență de opinii legată de finanțarea Politicii Agricole Comune (PAC), Franța fiind un mare producător agricol.

Consecințele blocajului

Absența Franței a paralizat procesul decizional la nivel comunitar. Deciziile importante necesitau unanimitate în anumite domenii, iar lipsa unui stat membru cheie a împiedicat avansarea oricărei agende legislative. Această situație a creat tensiuni considerabile între Franța și ceilalți membri, în special Germania de Vest și Italia.

Deși Franța a continuat să beneficieze de prevederile Tratatului de la Roma, participarea sa activă la nivel instituțional a fost suspendată. Perioada de șapte luni de absență a fost una dintre cele mai profunde crize din istoria incipientă a Comunităților Europene.

Sfârșitul boicotului

Situația a fost rezolvată în cele din urmă prin Compromisul de la Luxemburg, semnat în ianuarie 1966. Acest acord a permis Franței să revină la masa negocierilor. Compromisul a reafirmat importanța votului unanim pentru anumite decizii sensibile, oferind statelor membre o garanție sporită în protejarea intereselor naționale.

Decizia lui De Gaulle a marcat un moment definitoriu în evoluția Pieței Comune, subliniind echilibrul delicat dintre integrare și suveranitate națională. Instituțiile comunitare au continuat să funcționeze, dar criza a lăsat o amprentă vizibilă asupra relațiilor dintre Franța și ceilalți parteneri europeni.

La 29 ianuarie 1966, Franța a semnat oficial Compromisul de la Luxemburg, punând capăt crizei „scaunului gol”.

Sursa: Bursa