Conform Economistul.ro: România deține un potențial agricol uriaș, cu peste 13,5 milioane de hectare utilizate, însă economia se bazează prea mult pe materie primă brută, în detrimentul procesării și valorificării la nivel național. Experții subliniază că țara continuă să măsoare succesul agricol în tone și hectare, în timp ce adevărata competiție economică se câștigă după ce recolta părăsește câmpul.

Economia recoltei, nu doar recolta

Cu o suprafață agricolă vastă și o poziție importantă în producția europeană de cereale, floarea-soarelui, miere și prune, România are toate premisele să devină un actor economic puternic în sectorul agroalimentar. Cu toate acestea, mare parte din valoarea adăugată se pierde în afara granițelor. „Avem o bază agricolă impresionantă, dar păstrăm prea puțin din economia construită deasupra acesteia”, atrag atenția analiștii. Formula „grânarul Europei”, deși încă populară, descrie o poziție depășită într-o economie globalizată, unde prosperitatea se creează prin transformarea materiei prime în produse finite, cu tehnologie, logistică și branding propriu. Uniunea Europeană exportă anual sute de miliarde de euro în produse agroalimentare procesate, demonstrând că valoarea reală se construiește în lanțul valoric, nu doar la nivel de producție primară.

Marii fermieri și gospodăriile mici, fațete diferite ale agriculturii

Structura agriculturii românești este una complexă, marcată de coexistența a aproape 3,5 milioane de fermieri, cel mai mare număr din UE, dintre care 90% dețin mai puțin de cinci hectare. În paralel, există și mii de exploatații mari, integrate în piețele internaționale. Această polarizare necesită politici agricole adaptate fiecărui segment. Fermele mici ar putea prospera prin produse cu identitate teritorială, procesare locală și asociere economică, în timp ce marile exploatații ar trebui să se concentreze pe productivitate ridicată și integrare în lanțurile agroalimentare internaționale. O analiză a Comisiei Europene subliniază o realitate demografică îngrijorătoare: 44,3% dintre fermierii români au peste 65 de ani, ridicând semne de întrebare asupra viitorului sectorului.

Revoluția agricolă din laborator

Pe lângă tehnicile tradiționale, agricultura performantă se mută rapid în zona tehnologică. Senzorii, imaginile satelitare, dronele și inteligența artificială devin instrumente esențiale în optimizarea culturilor. România dispune de institute de cercetare și universități cu expertiză în științele vieții, însă legătura dintre acestea și capitalul privat este încă insuficientă. „O descoperire care rămâne într-o lucrare științifică produce cunoaștere, dar aceeași descoperire transformată în soi, brevet, tehnologie, produs biologic sau companie produce și economie”, arată specialiștii. Capacitatea de a transforma cercetarea în produse și servicii competitive este crucială pentru a ieși din rolul de simplu consumator de tehnologie și a deveni un creator de valoare.

Seceta, o provocare pe termen lung pentru pământ

Schimbările climatice, manifestate prin secetă și valuri de căldură, pun o presiune tot mai mare pe sectorul agricol. Pierderile cauzate de secetă în UE s-au triplat în ultimele cinci decenii, iar adaptarea devine imperativă. Investițiile în sisteme de irigații sunt necesare, dar la fel de importantă este conservarea apei în sol prin practici de agricultură regenerativă, managementul materiei organice și protecția împotriva eroziunii. Solul devine astfel un rezervor natural de apă, iar practicile care îmbunătățesc retenția apei pot influența productivitatea și valoarea terenurilor. România are încă suprafețe agricole cu structuri naturale conservate, un atu care poate fi valorificat într-o Europă preocupată de restaurarea funcțiilor biologice ale peisajului.

Agricultura românească are nevoie de o industrie agroalimentară puternică pentru a asigura securitatea alimentară, care transcende simpla producție internă. Capacitatea de procesare, depozitare, logistică, accesul la inputuri și reziliența companiilor naționale sunt elemente cheie. România dispune de avantaje geografice semnificative, de la teritoriul agricol vast și Dunăre, la Portul Constanța și proximitatea față de piețele din Europa Centrală și Balcani. Conectarea acestor atuuri cu o industrie agroalimentară performantă ar putea transforma hrana într-o componentă centrală a puterii economice românești. Strategia politicii agricole ar trebui să considere recolta doar începutul, nu finalul lanțului valoric, cu accent pe siloz, fabrică, laborator, ambalaj, transport, marcă și export de produse care includ mai multă inteligență românească.

Sursa: Economistul.ro