Primăria Sectorului 4 a anunțat extinderea măsurilor de sprijin pentru cetățeni, în contextul scumpirii carburanților. Pe lângă voucherele de 600 de lei pentru proprietarii de autoturisme, municipalitatea va oferi reducere de 50% pentru abonamentele de transport public. Decizia vine în urma unor critici referitoare la concentrarea sprijinului doar pe proprietarii de mașini.

Reduceri de 50% pentru transportul public

Proiectul de hotărâre prevede că persoanele cu domiciliul în Sectorul 4, cu loc de muncă și un venit net de cel mult 5.000 de lei, pot beneficia de reducerea de 50% la abonamentele de transport public de suprafață sau metrou. Ajutorul este limitat la maximum 100 de lei pe lună și va fi acordat timp de șase luni, începând cu 1 aprilie 2026.

Conform proiectului de hotărâre, beneficiarii trebuie să fie angajați de cel puțin trei luni și să nu aibă datorii la bugetul local. De asemenea, aceștia vor putea opta fie pentru ajutorul pentru combustibil, fie pentru reducerea la transportul public, nu pentru ambele. Primarul Daniel Băluță a convocat o ședință extraordinară pentru luni, 30 martie, pentru a completa cu noul ajutor proiectul de hotărâre adoptat pe 25 martie.

Sprijin financiar pentru achiziția de carburant

În ședința din 25 martie, Consiliul Local a aprobat ajutorul pentru carburanți în valoare de 600 de lei, acordat în trei tranșe, începând cu 1 aprilie. Banii pot fi folosiți exclusiv pentru achiziția de benzină sau motorină. Solicitanții trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere, o adeverință de venit și acte doveditoare ale proprietății autoturismului.

Consilierii locali USR Sector 4 au criticat inițial acordarea de ajutoare doar pentru proprietarii de autoturisme, propunerea lor similară fiind respinsă în ședința anterioară.

Sursa: Buletin.de