Jurnalista Ioana Mihalcea ridică semnalul de alarmă: Unde se termină informarea publicului și unde începe exploatarea durerii?

București – Imaginea emoționantă a lui Răzvan Lucescu, surprins de camerele de filmat la sosirea de urgență în Capitală, a stârnit o dezbatere aprinsă în spațiul public. Contextul: tatăl său, antrenorul MIRCEA LUIUCESCU, este internat în stare critică. Jurnalista IOANA MIHALCEA, editor la GOLAZO, site-ul de sport al HotNews, își exprimă public îngrijorarea față de tendința de a exploata suferința umană în numele știrilor.

În articolul său, Jurnalista Mihalcea se întreabă retoric cine are nevoie să vadă astfel de imagini. Cine „vrea să știe”, concret, cum arată un fiu abătut și îngândurat care se grăbește să fie alături de tatăl său. Și, mai ales, care este justificarea unei asemenea curiozități insistente.

Linia fină dintre informare și invadarea intimității

Autoarea amintește de o experiență personală din primii ani ai carierei sale. Trimisă la spitalul unde se afla fiul unui fotbalist, a simțit o puternică reținere în a fotografia suferința prin care trecea copilul. A înțeles atunci unde se trage linia de demarcație pentru ea, din punct de vedere profesional. Această experiență a marcat-o.

Jurnalista admite că respectă curajul colegilor care nu ezită să intre cu camera sau microfonul în momente dificile. Totuși, punctează că există o limită. Un prag ce nu ar trebui trecut, oricât de mare ar fi audiența sau traficul.

Câteva întrebări de la Ioana Mihalcea

„Publicul vrea să știe” este, adesea, justificarea pentru a difuza imagini cu oameni aflați în momente de vulnerabilitate extremă. Dar, se întreabă jurnalista, ce anume vrea să știe publicul? Ce rost au imaginile cu un om abia operat? Sau cu un fiu marcat de îngrijorare?

„E vorba de o persoană publică”, ar fi un răspuns comun. IOANA MIHALCEA nu îl acceptă. Consideră că toți oamenii au dreptul la intimitate, indiferent de notorietate. Ea critică, de asemenea, posibilitatea scurgerii de informații medicale. Există comunicate oficiale din partea spitalelor. Asta ar trebui să fie de ajuns.

O introspecție necesară

Articolul ia forma unei introspecții. Jurnalista recunoaște că și ea, la rândul ei, se confruntă cu dileme similare. În numele meseriei, este tentată să prezinte toate informațiile, indiferent cât de crude sau vulnerabile ar fi. În numele interesului public.

Totuși, se întreabă dacă este datoria presei să forțeze obținerea acestor informații cu orice preț. Recunoaște că este un teritoriu subiectiv, în care busola se poate pierde ușor.

Decizia de a face un pas înapoi și de a regândi abordarea este crucială, consideră jurnalista. În final, ea subliniază: „Unele clipe ar trebui să rămână private.”

Sursa: HotNews